Angajații Oltchim au blocat din nou DN 64, timp de o jumătate de oră
Aproximativ 500 de angajați ai combinatului Oltchim au blocat, marți, timp de o jumătate de oră, Drumul Național 64 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, nemulțumiți de anunțul privind disponibilizarea a peste 1000 de salariați, transmite corespondentul MEDIAFAx.
Marți dimineață, angajații Oltchim au blocat DN 64, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Drăgășani. După aproximativ o jumătate de oră, salariații au revenit la combinat, unde protestează, la ora transmiterii acestei știri, fără a fi înregistrate incidente.
Potrivit președintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, oamenii sunt dezămăgiri de concluziile întâlnirii de luni de la sediul Ministerului Economiei dintre ministrul Varujan Vosganian cu conducerea și sindicatele de la Oltchim și administratorii judiciari.
„Răspunsurile primite din partea Ministerului Economiei i-au supărat și oamenii cer în continuare ca guvernanții să ofere răspunsuri în ceea ce privește soarta lor. Concedierile colective sunt soluții pentru un faliment, nu pentru o insolvență. Trimiterea în șomaj a peste 1.000 de oameni nu este o soluție, măsura este oricum ilegală, iar salariații îl așteaptă în continuare la Râmnicu Vâlcea pe premierul Victor Ponta. Joi oricum vom merge noi la București”, a declarat Mihai Diculoiu.
Câteva sute de angajați ai Oltchim au blocat și luni, dar și pe parcursul săptămânii trecute, Drumul Național 64. Luni, oamenii au mers în marș spre zona de nord a orașului, inițial ei blocând DN 67 Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu.
Tot luni, liderul sindical de la Olchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, a anunțat că pe listele de disponibilizări de la combinat sunt 1.020 de salariați, cerându-le acestora să nu semneze actele pe motiv că decizia de trimitere în șomaj este „ilegală”.
Diculoiu a susținut că hotărârea de disponibilizare luată de către administratorul judiciar este ilegală deoarece nu a fost elaborat planul de reorganizare a societății și, în consecință, nu a fost aprobat de către Adunarea Generală a Creditorilor.
La rândul său, liderul sindicatului „Victoria” din cadrul combinatului Oltchim, Corneliu Cernev a confirmat că este vorba despre 1.020 de salariați care urmează să fie disponibilizați, iar o ordonanță pentru plata salariilor restante „va intra în ședința de Guvern de miercuri”.
„Salariile compensatorii se acordă conform contractelor colective de muncă. Angajații primesc 6, 12 sau 18 salarii compensatorii, în funcție de vechime. Vom discuta timp de două săptămâni despre listele cu disponibilizări, acestea nu au fost făcute publice, dar există și este vorba despre 1.020 de salariați din cadrul Oltchim care urmează să fie trimiși în șomaj. Ordonanța pentru plata salariilor restante va intra în ședința de Guvern de miercuri”, afirma Cernev.
Conducerea executivă a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, administratorii judiciari și președinții sindicatelor din societate s-au întâlnit, luni, la sediul Ministerului Economiei cu Varujan Vosganian, cu care au avut o discuție privind perspectivele societății.
Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim, deoarece compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intenție de cumpărare, astfel că singura soluție este restructurarea cu disponibilizări, a anunțat, vineri, premierul Victor Ponta.
El a precizat că statul încearcă să atragă finanțare de la bănci și traderi pentru activele funcționale ale Oltchim.
Angajații Oltchim au primit, vineri, 45 la sută din lichidarea pe luna februarie.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
Licitația pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim a fost câștigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.