Prima pagină » Știri » Angajații Oltchim suspendă protestele. Ce i-a determinat să ia o asemenea decizie

Angajații Oltchim suspendă protestele. Ce i-a determinat să ia o asemenea decizie

 Angajații Oltchim Râmnicu Vâlcea au decis să suspende protestele după ce au fost anunțați că restanțele salariale pentru luna septembrie le vor fi achitate joi, în timp ce cei șase muncitori aflați în greva foamei continuă acțiunea, spunând că vor renunța doar după o discuție cu Victor Ponta.”Pot spune că protestele au fost suspendate începând de astăzi (n.r. – miercuri) după ce conducerea a informat că în cursul zilei joi vor fi achitate salariile pentru luna septembrie, iar până la sfârșitul lunii cele aferente lunii octombrie. De asemenea, vor fi plătite și drepturile cu privire la concediul de odihnă și s-au virat în conturile CAR-ului suma de 6 miliarde lei vechi pentru nevoile oamenilor. Așa că deocamdată am oprit protestul, dar nu și greviștii foamei, cei șase declarând la unison că vor renunța la această formă de protest numai după o discuție cu Victor Ponta”, a declarat, miercuri, liderul interimar al Oltchim, Corneliu Cernev.

Aproximativ 300 de salariați ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în fața pavilionului administrativ, cerând ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu și-a onorat promisiunile.

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a anunțat miercuri, la începutul ședinței de guvern, că restanța salarială aferentă lunii septembrie pentru angajații Oltchim va fi achitată începând de joi, iar restanțele pe octombrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, precizând că vor fi repornite încă trei secții ale combinatului.

„De mâine plătim salariile restante pe luna septembrie. De asemenea, începând de astăzi, inclusiv mâine și luni, se repornesc încă trei secții, urmând ca în total să fie implicați peste 1.200 salariați de la Oltchim. Noi, în cadrul negocierilor purtate sub coordonarea vicepremierului cu băncile mari creditoare, putem să asigurăm în perioada imediat următoare finanțarea repornirii activității la Oltchim. De asemenea, avem în vedere ca până la mijlocul lunii decembrie să ajungem la 65% din totalul capacității de producție la Oltchim, urmând ca la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie să asigurăm și plata restanțelor pe luna octombrie, până atunci rezultând banii din primul ciclu de fabricație de la Oltchim”, afirma Chițoiu.

Premierul Ponta adăuga că privatizarea Oltchim s-a convenit cu FMI în februarie, înaintea instalării actualului Guvern, iar combinatul a fost preluat cu datorii de 500 milioane euro, care, potrivit premierului, ar fi rezultat în urma unor fraude și hoții ale foștilor guvernanți.

„Vreau să vă rog să-i înțelegeți pe oameni și să le dăm lucruri concrete referitoare la perspectiva Oltchimului. Nu cred că trebuie pedepsiți în vreun fel sau acuzați oamenii de la Oltchim pentru hoțiile și tupeul lui Blaga, Videanu, Dan Diaconescu și toată gașca care a căpușat Oltchim”, declara Ponta.

Angajații Oltchim au protestat timp de câteva zile și la sfârșitul lunii august, după oprirea producției combinatului, din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro. Oamenii cereau să le fie achitate salariile restante, dar și fonduri pentru reluarea producției. La un moment dat, pe parcursul protestelor, mai mulți salariați au intrat în greva foamei. Muncitorii au renunțat la proteste după ce au primit asigurări că vor primi salariile restante pe lunile iulie și august, precum și bonurile de masă aferente, dar și după ce au fost anunțați că va fi repornită producția.

Producția la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalația de electroliză cu membrană, reprezentanții companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcțiune și electroliza cu catoni de mercur.

În 2 noiembrie, ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, afirma că deocamdată funcționează 25-30 la sută din combinatul Oltchim, adică lucrează aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmând ca în săptămânile viitoare să se ajungă la o capacitate de 60 la sută.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eșuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câștigat licitația pentru pachetul de acțiuni deținut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Citește și