Angajații Oltchim vor primi de la Guvern ajutoare sociale în cuantum de 1.400 lei
Angajații combinatului Oltchim (OLT) vor primi ajutoare sociale de urgență în sumă de câte 1.400 lei, în două tranșe, din fondurile Ministerului Muncii, decizia fiind adoptată, miercuri, de Guvern pentru a preveni noi probleme sociale.
Câteva sute de angajați ai Oltchim au protestat pe parcursul săptămânii trecute în fața pavilionului administrativ al instituției, cerând plata salariilor restante de două luni, identificarea fondurilor necesare repornirii instalațiilor și plății datoriilor către Electrica și demisia liderului sindical Mihai Diculoiu. Un număr de 15 angajați au intrat în greva foamei, acțiune încheiată vineri.
Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunțat, luni, șeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând până pe data de 22 septembrie trebuie informați reprezentanții FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.
Decizia președintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ține cont de trei acțiuni în instanță depuse de președintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acțiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acționarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea și anularea procedurii de privatizare și a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.
Șeful OPSPI a mai anunțat că societăți care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.
Președintele PP-DD, Dan Diaconescu, a cerut, săptămâna trecută, în instanță, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune și preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS.
În dimineața zilei de luni, Diaconescu a mai depus la Tribunalul București două cereri, care privesc anularea privatizării Oltchim și suspendarea tuturor măsurilor de privatizare până la soluționarea cererii de anulare a deciziei AGA.
Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, președintele PP-DD, Dan Diaconescu și omul de afaceri Ștefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex și Aisa Invest din Cluj.
Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiție pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internațional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Șeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunțat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiții nu este îndeplinită.