Angajații RATB amenință Primăria cu noi proteste

Angajații RATB amenință Primăria cu noi proteste
Publicat: 25/03/2015, 16:32

Protestatarii au pichetat mai bine de o oră sediul central al Regiei Autonome de Transport București, scandând „hoții” atunci când directorul general, Daniel Florentin Doman, a coborât să îi invite pe liderii sindicali la discuții.

Angajații RATB au avut la protest afișe pe care scria „Vrem piese și materiale pentru ținerea parcului în traseu, nu în depouri și autobaze”, „Vrem condiții de muncă decente” și „Nu mai dorim conducere executivă mercenară”.

Președintele Sindicatului Transportatorilor din București, Mircea Ionescu, a declarat că principalele revendicări ale salariaților sunt legate de siguranța circulației.

„Nu mai putem să riscăm și să circulăm în condiții de dezastru la RATB. Afectăm publicul călător. Instituția este subfinanțată și nu vrem altceva decât să evităm un conflict major. 80 la sută din mijloacele noastre de transport sunt la minimul siguranței circulației, sunt în stare de avarie. (…) Vrem să vedem care sunt măsurile pe care vor să le ia în această stare. Pentru că avem un management pus pe criterii politice. La fiecare patru luni de zile vine o nouă echipă și, practic, nu există nicio perspectivă”, a declarat liderul sindical, înainte de a intra la discuții cu conducerea RATB.

După aproximativ 15 minute de negocieri, reprezentanții sindicaliștilor au anunțat că nu au reușit să obțină decât aceleași promisiuni pe care conducerea regiei le-a făcut și în urmă cu șase luni.

Președintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din București, Vasile Petrariu, a precizat că acțiunile de protest vor continua, pentru că reprezentanții regiei nu au dat un răspuns ferm, motivând că nu a fost aprobat bugetul.

„Nu am concluzionat nimic pentru că nu au dat niciun răspuns ferm. Au dat vina pe Primăria Capitalei pentru că bugetul nu este aprobat. Următorul protest cred că îl vom face acolo. Așteptăm să vedem când vor să discute bugetul și atunci vom merge și noi acolo, pentru a le explica care sunt problemele noastre”, a mai spus Petrariu.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă 2014-2016, negociat cu sindicatul reprezentativ, dar și de condițiile de muncă ale salariaților RATB care, potrivit acestora, s-au degradat în mod vizibil în ultimii ani.

Angajații mai reclamă dificultăți privind menținerea în deplină siguranță a parcului actual de vehicule, din cauza lipsei bazei materiale (piese de schimb și subansamble), lipsa unor strategii privind construcția de tramvaie la Uzina RATB, managementul defectuos cu care regia se confruntă în ultimii ani, precum și lipsa informațiilor cu privire la demersurile ce se fac în legătură cu transformarea RATB în societate comercială și efectele asupra forței de muncă.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia