Angajații Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj au declanșat, vineri, o grevă de avertisment de două ore, solicitând conducerii regiei, dar și Primăriei Cluj-Napoca, să le asigure salarii compensatorii în cazul în care își vor pierde locurile de muncă. Ioan Vilt, liderul sindicatului RAT a declarat, vineri, că între orele 11.00 și 13.00 peste 80 de angajați care lucrează în tura de dimineață au oprit lucrul.
"Oamenii au întrerupt lucrul, dar nu au oprit utilajele. Oamenii nu vor merge, în schimb, la nicio intervenție. Am declanșat greva de avertisment pentru a sensibiliza conducerea RAT și Primăria Cluj-Napoca pentru că ne temem pentru locurile noastre de muncă. În ultimele luni, facturile pentru încălzire plătite de clujeni au fost și de 5,6,7 milioane de lei vechi și asta din cauza managementului defectuos. În aceste condiții, tot mai mulți clujeni se vor debranșa de la termoficare trecând pe centrale termice de apartament, iar noi ne vom pierde locurile de muncă. Vrem să ni se asigure protecție socială, și să primim în scris că cei care își vor pierde locul de muncă vor primi salarii compensatorii pentru 12-24 de luni", a spus Vilt.
Liderul de sindicat a mai precizat că reprezentanții RAT au solicitat în instanță declararea ilegală a grevei. Vilt mai spune că după greva de avertisment de vineri urmează, marți, proteste de stradă și ulterior, dacă revendicările nu vor fi soluționate, va fi declanșată greva generală.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro