Angajații STB, protest prin care acuză conducerea că sume importante de bani nu au ajuns la salariați
This browser does not support the video element.
Tudor Florian Ivan, avertizor de integritate, liderul sindicatul Transpublic din STB, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că circa 20.000 de lei ar fi trebuit să ajungă la fiecare din cei 11.000 de salariați ai STB, însă au ajuns doar câte 200 de lei la doar 2.000 de persoane.
„Protestăm pentru că de curând am găsit într-un dosar un acord încheiat între conducere și sindicatul așa-zis reprezentativ, în care se dau niște sume de bani care nu au mai ajuns la salariați în perioada 2013 – 2016, iar într-o altă hotărâre am văzut că acea sumă înseamnă cam 20.000 lei pentru un salariat. Noi avem la STB în momentul acesta undeva la 11.000 de salariați care nu și-au primit acești bani și, prin acel acord încheiat s-au dat câte 200 de lei la doar 2.000 de persoane din 11.000. Restul de 9.000 au rămas cu banii pierduți și libere lucrate”, a afirmat Tudor Florian Ivan, avertizor de integritate, liderul sindicatul Transpublic din STB.
Acesta a mai spus că imediat ce toți angajații vor afla despre sumele de bani pierdute, vor protesta în număr mai mare.
„Suntem puțini (miercuri – n.r.) pentru că aceasta este activitatea salariaților, se sperie, alții nu știu de banii pe care i-au pierdut. Probabil că vor afla. Deja s-a dus zvonul prin depou, prin autobaze, la cei care au ridicat 200 de lei pentru 20.000 care li s-au luat și atunci vor afla și probabil vor protesta”, a mai spus sindicalistul.
Protestul este unul pașnic, angajații venind cu vuvuzele și un banner al sindicatului.