Angajații unei primării au furat 700.000 lei din impozitele oamenilor
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, cercetările în cazul celor doi angajați ai Primăriei Negrești au fost începute la sesizarea Curții de Conturi și a primarului din localitate, în urma unui control făcut pentru activitatea desfășurată în anul anterior, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vizați de ancheta Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui sunt referentul fiscal Ionuț Crimu care, odată cu suspendarea din funcție, și-a dat demisia de la primărie, și inspectorul fiscal Violeta Horga, care în prezent desfășoară activități la Serviciul de pază al primăriei.
„La SIF Vaslui se află în lucru un dosar penal privind infracțiunea de delapidare, existând suspiciunea că două persoane angajate la Primăria Negrești și-ar fi însușit fără drept bani din încasările pe care le-au făcut în calitate de referent, respectiv inspector fiscal. Valoarea exactă a prejudiciului urmează să fie stabilită în urma unei expertize contabile”, a declarat, marți, corespondentului Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Primarul orașului Negrești, Vasile Voicu, susține că prejudiciul total creat de cei doi angajați depășește 700.000 de lei, la care se adaugă alți 300.000 de lei penalități.
„În urma controlului de fond, Curtea de Conturi a constatat o delapidare de 130.000 de lei făcută de către Ionuț Crimu pe un an, prin încasarea de taxe și impozite de la persoane fizice și juridice, bani pentru care tăia chitanțe, dar care nu erau depuși la casierie, la fel ca și chitanțele. La recomandarea Curții de Conturi, am constituit o comisie de verificare a activității desfășurată de către același angajat în ultimii cinci ani. Astfel, în urma controlului s-a constatat că Ionuț Crimu a procedat la fel în perioada 2008-2013, când și-a însușit ilegal alte peste 500.000 de lei”, a afirmat primarul Vasile Voicu.
În timpul aceluiași control, comisia de verificare a Primăriei Negrești a mai constatat că și inspectorul fiscal Violeta Horga ar fi delapida instituția, în perioada 2012-iunie 2013, cu suma de 130.000 de lei, fără penalități.
Primarul Vasile Voicu a emis decizii de imputare pe numele celor doi salariați, însă acestea au fost contestate în instanță. Procesul a fost suspendat de către judecători până la finalizarea anchetei penale desfășurate de polițiști.