14:34
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a afirmat, joi, în primul său interviu de când este în funcție, că România nu se teme că va fi atacată, în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, însă sunt avute în vedere toate scenariile, iar folosirea armelor nucleare nu poate fi exclusă „teoretic”, dar i-ar plăcea să creadă că aşa ceva nu se va întâmpla.
„România nu se teme de un atac. În schimb, orice stat serios, aflându-se în zona geografică în care ne aflăm noi şi fiind în proximitatea unei zone de conflict, trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situaţie, iar domeniu militar este un domeniu care operează cu variante. Să nu uităm, contextul este invadarea de către Rusia lui Putin a unui stat suveran, încălcând dreptul internaţional. O invadare neprovocată, profund ilegală, care generează automat reacţii. Sunt sigur că la nivelul la nivelul decidenţilor militari, al celor care elaborează felul în care un stat sau altul se poziţionează faţă de o situaţie sau alta, există variante luate în discuţie şi care fac şi obiectul preocupărilor pe care le au în mod obişnuit. Cu asta se ocupă, de fapt armata: să asigure faptul că o ţară, populaţia unei ţări, îşi poate desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, a declarat Angel Tîlvăr, joi la Antena 3.