Cancelarul german Angela Merkel a criticat lipsa de disciplină a germanilor în combaterea noului coronavirus. Aceasta a spus că atitudinea cetățenilor este unul dintre motivele creşterii infectărilor cu noul coronavirus în Germania, scrie presa de la Berlin.
„Ştim cum ne putem proteja. Putem continua cu un răspuns mai ţintit. Însă în acelaşi timp vedem din creşterea infectărilor că, dacă nu ţinem cont de ceea ce ştim despre virus, ne întoarcem la situaţii care sunt în mod cert dificile”, a declarat Merkel.
Angela Merkel va discuta cu liderii celor 16 landuri ale ţării, discuţii în cursul cărora Merkel este aşteptată să insiste pentru restricţii mai severe.
Conform cotidianului Bild, măsurile ar putea viza închiderea barurilor şi restaurantelor şi interdicţii în privinţa evenimentelor publice, şcolile urmând să rămână deschise până la apariţia unor focare severe.
Totuși, cancelarul va trebui să obţină sprijinul prim-miniştrilor landurilor pentru acest plan, întrucât responsabilitatea răspunsului la pandemie revine în ultimă instanţă administraţiilor regionale.
Angela Merkel a făcut un apel către germani, în urmă cu 10 zile, cerându-le să evite deplasările nonesențiale și să reducă pe cât posibil relaționarea socială. Cancelarul susține că doar astfel poate fi câștigată lupta cu noul coronavirus.
„Renunţaţi la orice călătorie care nu este într-adevăr necesară, la orice celebrare care nu este cu adevărat necesară. Căutaţi să rămâneţi acasă, la reşedinţa voastră, în măsura posibilului”, a declarat cancelarul german.
„Cum va fi la iarnă, cum va fi Crăciunul nostru, se va decide în zilele şi săptămânile următoare. Cu toţii vom decide asta prin acţiunile noastre”, a mai afirmat Angela Merkel.
„Trebuie să facem acum totul pentru a ne asigura că virusul nu se răspândeşte necontrolat. În prezent, fiecare zi contează”, a insistat cancelarul.