Angela Merkel și Vladimir Putin au discutat despre posibilitatea unei colaborări privind un vaccin
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că a avut o discuție cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul căreia a abordat posibilitatea colaborării pentru producerea unui vaccin comun împotriva COVID-19.
Merkel: „Se poate colabora în timpul unei pandemii în domeniul umanitar”
Întrebată, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi despre discuţia telefonică pe care a avut-o la începutul lunii ianuarie cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi dacă ar exista vreun interes pentru vaccinul rus anticoronavirus, Sputnik, Angela Merkel a răspuns: „Am discutat cu preşedintele Putin despre acest lucru. Se tot spune că Rusia are acest vaccin Sputnik V. Eu am spus dacă vrea să colaborăm – eu cred că, trecând peste toate disensiunile politice, care, da, în acest moment sunt majore, se poate colabora în timpul unei pandemii în domeniul umanitar -, există premisele ca un vaccin care să fie utilizat în Uniunea Europeană şi să fie produs în cooperare să primească aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentului”.
Rusia s-a adresat Agenţiei Europene a Medicamentului
Potrivit Angelei Merkel, Rusia s-a adresat Agenţiei Europene a Medicamentului, aceasta spunând că s-a oferit ca Institutul german Paul Ehrlich să poată oferi susţinere Rusiei.
„Rusia s-a adresat acum Agenţiei Europene a Medicamentului. Eu m-am oferit ca Institutul Paul Ehrlich, institutul nostru, să poată oferi susţinere Rusiei, deoarece este posibil ca în procedura necesară la Agenţia Europeană a Medicamentului să nu coincidă în totalitate documentaţia. Eu cred că este un lucru bun. Dacă acest vaccin va primi aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentului, am putea vorbi şi despre o producţie în comun (…)”, a mai afirmat Angela Merkel, informează site-ului Cancelariei Germaniei.