Anisie, despre vizita la școlile din Ialomița: Îmi pare rău. Nu am fost atentă la expunerea copiilor
Monica Anisie a făcut, marți, o vizită inopinată, în localitățile Axintele și Sălcioara din județul Ialomița. Aici, toaletele sunt amplsate în curtea școlii, iar elevii sunt nevoiți să meargă prin frig, neînsoțiți, dacă au nevoie la baie. Anisie a intrat în sălile de clasă și i-a întrebat pe dascăli ce fac atunci când cei mici au nevoie la toaletă. Totul s-a desfășurat în timp ce ministrul Educației era filmată de mai multe echipe de reporteri.
Ulterior, comportamentul ministrului a fost criticat de mai multe ONG-uri din educație.
În acest context, ministrul a scris că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat și precizează că ar fi vrut să fie mai calmă în acea interacțiune.
„Eu sper că oricare profesor sau director responsabil din România, dacă ar trece pe culoarul unei școli și ar auzi ceea ce am auzit eu, ar încerca să intervină. Nu am fost în acea școală pentru doamna învățătoare, dar sunt un om căruia chiar îi pasă de copii, elevii mei pot depune mărturie. Aș fi vrut să fiu mai calmă în acea interacțiune și este regretabil că, pentru moment, nu am fost atentă la prezența presei și expunerea copiilor, lucru pentru care îmi pare rău. Cred că profesorii din România, mai ales cei care au motivație să lucreze acolo unde este mai greu, merită și trebuie să fie respectați și încurajați. La fel cum cred că există o nevoie uriașă de înțelegere și echilibru. Inclusiv pentru un profesor care greșește. Mulțumesc tuturor pentru înțelegere!”, a scris, sâmbătă dimineața, pe pagina sa de Facebook, Monica Anisie.