ANM: Nu avem nicio cerere de punere pe piață a canabisului medicinal; dacă ar fi, am aproba-o
Agenția Națională a Medicamentului (ANM) nu a primit nicio cerere de punere pe piață a canabisului medicinal, însă, dacă ar apărea o solicitare în acest sens, care ar întruni toate normele de calitate și de siguranță cerute de legislația în vigoare, produsul ar fi aprobat în regim de urgență.
„Nu am primit nicio cerere în vederea obținerii autorizării de punere pe piață a canabisului medical. Dacă am primi un astfel de dosar, care să respecte toate normele de calitate și de siguranță cerute de legislația în vigoare, produsul ar fi aprobat în regim de urgență, adică în trei luni”, a declarat, joi, președintele ANM, dr. Marius Savu, răspunzând unei întrebări privind acest produs.
O comunitate de părinți cu copii afectați de o formă rară și incurabilă de epilepsie vrea să determine autoritățile și medicii să accepte un tratament controversat – canabisul medicinal. Perceput în general doar ca drog, acesta a schimbat deja viața câtorva dintre acești copii, după ani de terapii clasice eșuate.
Deși nu foarte numeroase, pentru că gradul de cunoaștere a bolii este redus și, prin urmare, posibilitățile de diagnosticare timpurie limitate, familiile Dravet au format o comunitate strâns unită, în care își împărtășesc cele mai noi descoperiri legate de epilepsie și caută împreună soluții pentru strângerea de fonduri necesare terapiilor și cercetării.
Unul dintre subiectele despre care se discută aprins în această comunitate în ultimele luni este canabisul medicinal, considerat o minune de către o parte dintre familii. Însă utilizarea plantei ca medicament este încă la început și la nivel mondial, iar medicii din România nu au experiență directă cu canabisul medicinal, chiar dacă, potrivit legislației în vigoare, utilizarea sa este permisă în anumite condiții.