Prima pagină » Știri » ANM: Ploi în Capitală, vânt puternic în Vaslui, Galați și Vrancea, vineri seară

ANM: Ploi în Capitală, vânt puternic în Vaslui, Galați și Vrancea, vineri seară

ANM: Ploi în Capitală, vânt puternic în Vaslui, Galați și Vrancea, vineri seară
Capitala se află vineri seară, în intervalul 19.30 - 21.00, sub avertizare de ploi al căror debit poate depăși, izolat, 10 litri pe metru pătrat, precipitațiile afectând în special jumătatea estică a orașului, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Capitala se află vineri seară, în intervalul 19.30 – 21.00, sub avertizare de ploi al căror debit poate depăși, izolat, 10 litri pe metru pătrat, precipitațiile afectând în special jumătatea estică a orașului, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Pentru județele Vaslui, Galați și Vrancea, meteorologii au emis o avertizare de vânt puternic, valabilă tot vineri seară, în intervalul 19.00 – 22.00. Potrivit ANM, se vor semnala intensificări de vânt care vor atinge și depăși la rafală 60-65 de kilometri pe oră.

Tot vineri, meteorologii au prelungit codul galben până sâmbătă dimineață pentru 11 județe din sud-estul și sud-vestul țării, unde vor fi ploi torențiale, vânt și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși izolat și 40 de litri pe metru pătrat.

Potrivit noii avertizări emise de ANM, județele Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași și Ialomița vor fi sub avertizare cod galben începând de vineri, ora 12.00 și până sâmbătă, la ora 9.00.

„În cea mai mare parte a Olteniei, în sudul Banatului și în sud-vestul Transilvaniei instabilitatea atmosferica va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcari electrice și intensificări ale vântului. Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp”, se arată în textul avertizării.

Citește și