ANPC a amendat cu 70.000 de lei un operator de telefonie mobilă
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat un control la unul din operatorii de telefonie mobilă prezenți pe piață, autosesizându-se în ceea ce privește mesajele pe care acesta a început să le trimită abonațiilor săi, prin care îi informează de creșterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se și reclamații pe această speță. Decizia operatorului vizat a fost luată în baza unei clauze contractuale care dă dreptul operatorului economic să majoreze costul abonamentului, în mod unilateral, oricând acesta consideră necesar.
În urma controalelor declanșate de ANPC, s-a constatat încălcarea Legii 363/2007 republicată, astfel: Art. 2 lit. h, care precizează că legiuitorul definește „diligența profesională – competența și grija așteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianților, în conformitate cu practicile corecte de piață și/sau cu principiul general al bunei-credințe, în domeniul de activitate al acestora”; Art. 4 alin. 1, care precizează că: „O practică comercială este incorectă dacă: a) este contrară cerințelor diligenței profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.”
S-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenței profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică.
Acest lucru s-a produs prin majorarea abonamentelor cu o sumă de bani, creștere ce ar putea fi acceptată de majoritatea abonaților în condițiile în care procedurile de renunțare la contract, sau de portare a numărului într-o altă rețea, sunt complicate și necesită o anumită perioadă de timp. Astfel, furnizorul de servicii deformează sau este susceptibil să deformeze, în mod esențial, comportamentul economic al consumatorului mediu, care este deja într-o relație contractuală cu acesta.
În urma controalelor efectuate, ANPC a aplicat o sancțiune în valoare de 70.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 363/2007 republicată, privind practicile incorecte.
Având în vedere că informațiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea prețului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, în temeiul prevederii art. 13 alin. 1 lit. b din Legea 363/2007 republicată, comisia întrunită la nivelul ANPC va analiza posibilitatea dispunerii încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, însă acest lucru este iminent.