Prima pagină » Știri » ANPC a controlat în decembrie peste 1.400 de firme, a dat amenzi de 3,6 milioane lei

ANPC a controlat în decembrie peste 1.400 de firme, a dat amenzi de 3,6 milioane lei

ANPC a controlat în decembrie peste 1.400 de firme, a dat amenzi de 3,6 milioane lei
În perioada 25.11-20.12.2019, comisarii ANPC au controlat 1.442 operatori economici, constatându-se abateri la 945 dintre aceștia, fiind aplicate 1.302 sancțiuni contravenționale dintre care 593 avertismente și 709 amenzi contravenționale în valoare de 3.610.900 lei.

Acțiunile de control au vizat calitatea, modul de etichetare și comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă.

A fost verificată o cantitate de 93.751 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, constatându-se că cca. 17.936 kg (19,13%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecția consumatorilor.

Că urmare a deficiențelor constatate, comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 3.148 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă în valoare de 54.890 lei, produse improprii consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a cca 9.508 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 201.849 lei până la remedierea neconformităților constatate, aplicarea de 1.302 sancțiuni contravenționale dintre care 593 avertismente și 709 amenzi contravenționale în valoare de 3.610.900 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

Citește și