Prima pagină » Știri » ANSVSA va avea o Poliție a Animalelor

ANSVSA va avea o Poliție a Animalelor

ANSVSA va avea o Poliție a Animalelor
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va avea în structură o Poliție a Animalelor, care va verifica deținătorii de animale și îi va sancționa pe cei care nu le hrănesc sau le maltratează, prin adoptarea unei hotărâri de Guvern.

Direcția Poliția Animalelor este prevăzută în noua organigramă a ANSVSA, ce trebuie aprobată prin hotărâre de Guvern.

Poliția Animalelor ar urma să se ocupe de controlul tuturor locurilor unde sunt ținute animale, de la ferme, la pet shop-uri, incluzând grădini zoologice, circuri și adăposturi, precum și locuințele unor deținători, alături de transporturile de animale, a explicat pentru MEDIAFAX Kuki Bărbuceanu, consilier în cadrul Direcției Generale Control Oficial din ANSVSA din care ar urma să facă parte și această nouă structură.

„Am pus și pun și eu în continuare umărul la construirea acestui departament”, a declarat fostul coordonator de programe al fundației Vier Pfoten.

Poliția Animalelor va răspunde la sesizări, va merge în control și va aplica sancțiuni contravenționale principale – amenzi – și complementare – confiscarea animalelor, când va constata încălcarea legislației privind protecția animalelor.

În cazul în care se impune confiscarea, va fi nevoie de adăposturi pentru animalele mari. În acest sens, reprezentanții ANSVSA discută cu reprezentanții consiliilor județene să înființeze în fiecare județ un adăpost cu cel puțin 15 locuri pentru animale mari, a mai spus Bărbuceanu, adăugând că și ONG-urile s-ar putea implica în rezolvarea acestei probleme. În prezent autoritățile nu au de cele mai multe ori unde să ducă un cal sau un alt animal mai mare care trebuie preluat pentru că este maltratat sau ținut în condiții improprii de stăpân, a precizat Bărbuceanu.

Transportul animalelor în bune condiții va fi un alt aspect verificat de Poliția Animalelor, întrucât și aici se înregistrează abuzuri, a arătat Bărbuceanu exemplificând prin cazul cailor de la Letea care erau duși la abator în mai 2011, fiind înghesuite zeci de animale într-un camion fără respectarea regulilor privind hrana și adăpatul.

Astfel, Poliția Animalelor ar urma să aplice Legea de privind protecția animalelor (Legea 205/2004, modificată prin Legea 9/2008), Legea privind câinii fără stăpân (Legea 258/2013 pentru modificarea și completarea OUG 155/2001), precum și Regulamentul (CE) nr. 1/2005 privind protecția animalelor în timpul transportului.

În cazul constatării unor fapte de natură penală, această structură va sesiza Poliția Română, în cadrul unui protocol cu Ministerul Afacerilor Interne la care se lucrează de asemenea în prezent.

Ca direcție, Poliția Animalelor ar urma să aibă 15 angajați, în afara directorului. De asemenea, fiecare direcție județeană a ANSVSA ar trebui să aibă câte doi – trei angajați cu aceleași atribuții privind protecția animalelor, a mai arătat Bărbuceanu.

Poliția Animalelor nu va avea atribuții noi față de cele pe care le are în prezent ANSVSA în ceea ce privește bunăstarea animalelor, dar va funcționa ca o structură specializată pentru protejarea acestora.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?