Antal Arpad despre condamnarea lui Marko Attila: „Simt o nemulțumire masivă față de această decizie din partea societății civile și a bisericilor, iar răspunsurile vor veni cu siguranță”
Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susține că societatea civilă și bisericile vor avea „cu siguranță un răspuns” la condamnarea secretarului de stat Marko Attila în dosarul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe.
Antal Arpad, care este și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a calificat, joi, într-o conferință de presă, condamnarea secretarului de stat Marko Attila și a altor două persoane în dosarul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” drept „o situație absurdă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Și eu, și toți cetățenii care au aflat de această decizie a instanței am fost suprinși, indiferent de etnie”, a declarat Antal Arpad.
În opinia acestuia, Marko Attila și celelalte două persoane nu au făcut altceva decât să muncească, situația fiind „cu atât mai absurdă” cu cât Uniunea Europeană vorbește despre faptul că în România retrocedările nu sunt făcute cum trebuie.
„Cei care au încercat să lucreze și au retrocedat ajung la închisoare. Cred că este o situație absurdă. Simt o nemulțumire masivă față de această decizie din partea societății civile și a bisericilor, iar răspunsurile vor veni cu siguranță”, a spus Antal Arpad.
Întrebat dacă va participa la eventuale manifestări de susținere care ar putea avea loc, primarul a răspuns: „Voi fi în primul rând cu siguranță”.
Consiliul Reprezentanților Unionali a adoptat, duminică, o luare de poziție față de condamnarea secretarului de stat Marko Attila în dosarul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, șeful UDMR, Kelemen Hunor, declarând că sentința este îndreptată împotriva comunității maghiare.
Secretarul de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanței nefiind definitivă.
Astfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații l-au condamnat pe inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, săvârșită în dauna părții vătămate municipiul Sfântul Gheorghe, în 14 mai 2002.
În acest dosar mai erau inculpați Tamaș Maroșan și Silviu Clim. Maroșan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeași acuzație, instanța stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicții și obligații stabilite de instanță, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârșească noi infracțiuni.
Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.
Decizia instanței nu este definitivă și putea fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunțarea sentinței.
Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, și Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției, acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, informa DNA.
Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, înființată în baza OUG 83/1999.
Cei trei acuzați au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realității, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe și l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuție a avut destinația de școală din momentul edificării construcției și în prezent include două instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe și Liceul Teologic Reformat.
Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuțiilor celor trei inculpați în cadrul comisiei, având competențe în privința examinării legalității cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susținerea cererilor și de adoptare a deciziilor în concordanță cu aceste documente, susțineau procurorii.
De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administrației Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât și a Cărții Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.
Prin aceste fapte, acuzații au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.