Anton Anton, prof. univ. la Facultatea de Construcții din Capitală, despre „casa verde”: „Azi se poate realiza o casă cu un consum aproape de zero”

Publicat: 24 09. 2020, 02:59
Actualizat: 24 09. 2020, 03:44
Anton Anton, profesor universitar la Facultatea de Construcții din București, în studioul Gândul Green

Anton Anton, profesor universitar în cadrul Facultății de Construcții din București, a vorbit miercuri seară, la emisiunea Gândul GREEN, cel mai nou proiect Gândul.ro, despre energia verde, dar și despre beneficiile ”caselor verzi”.

„Sunt foarte mândru că am predat ani de zile la Facultatea de Instalații, care e promotorul acestei case (proiectul casa verde-n.r.), împreună cu Facultatea de Arhitectură, dar partea de „verde” este legată de „Instalații”. Și în curtea facultății există o asemenea casă, făcută de studenți, cu care au participat la competiția Solar Decathlon”, a precizat profesorul universitar.

Acesta ne-a îndemnat să nu amestecăm producția de energie, solarul si eolianul, cu pompa de căldură, care funcționează cu energie electrică.

„O casă cu un consum aproape de zero e una care se poate realiza azi, dacă se folosesc materiale corespunzătoare, care izolează bine și rețin căldura, dar și sisteme de monitorizare/control pentru energia din interiorul casei”, a afirmat Anton Anton.

El susține că nu este adeptul bateriilor și preferă o casă bine izolată, pe care să fie montate panouri fotovoltaice.

Despre panourile fotovoltaice a vorbit și Tudor Roșca, consultant în energia regenerabilă.

„Investiția într-o casă verde trebuie amortizată în 4-5 ani, iar durata tablourilor fotovoltaice să fie de 20 de ani. Vorbim de o casă cât mai eficientă, din punct de vedere energetic. Ar trebui ca orice clădire să aibă capacitate de producție a energiei regenerabile”, a punctat Tudor Roșca.

 

Cât privește energia verde, profesorul universitar Anton Anton precizat că aceasta este legată de natură.

„Energia verde e legată de natură. Partea asta de energie verde înseamnă că o energie care nu poluează, energia produsă de apă, de vânt și de soare, ca surse primare de energie. În zona cealaltă este energia neagră, maro, produsă cu hidrocarburi, cărbune, petrol chiar și gaze naturale. El poluează diferit, dar cărbunele este cel mai poluant”, a fost introducerea profesorului universitar.

Însă, Anton Anton a precizat că încă se folosește cărbunele, inclusiv în țara noastră, și chiar este nevoie de el, dar și de energia nucleară, un subiect sensibil . La acest capitol, discuția este un ”neverending story (poveste fără sfârșit)”.

„Unii oameni spun că energia nucleară este curată, în categoria energiei verzi, dar din punct de vedere al pericolelor sunt cei care au văzut capitolul Cernobîl și vin și spun… «Nu îți ajunge Cernobîl, dar Fukushima?»”, a precizat el.

Acele exemple au fost niște accidente produse de niște echipamente de producție a energiei nucleare, a mai afirmat Anton Anton.

GÂNDUL.RO a lansat miercuri, 23 septembrie, emisiunea Gândul Green, singura emisiune din România care dezbate cele mai ”verzi” subiecte, alături de cei mai ”eco-friendly” invitați.

Emisiunea este prezentată de Dan Vardie, unul din cei mai importanți jurnaliști/editori din domeniul auto în Europa, fondatorul celui mai cuprinzător Juriu European AUTOBEST (31 de țări membre), autorul proiectelor ECOBEST Challenge, HUblot Nastiebang, ZENITH Range Rover și Alfa Romeo Chronoswiss Regulateur Quadrifoglio, precum și fondatorul galelor CAESAR Gala Awards și TEMPORIS Gala Awards, și va fi difuzată pe site-ul Gândul (GÂNDUL.RO), pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al publicației, în fiecare miercuri – la ora 21.00 – și redifuzată joia de la ora 10.00.

“Pentru mine este o mare bucurie să încep acest proiect alături de colegii de la GÂNDUL.RO. Evoluțiile legate de electromobilitate pentru care am pledat constant în ultimii ani, m-au facut să extind discutia despre „green” dincolo de mașini. Energia verde provenită din resurse regenerabile este singura sursă sustenabilă pentru o electromobilitate sustenabilă. Emisiunea va aborda și alte subiecte legate de acest univers din perspectiva celui care ne privește și vrea să înțeleagă ce poate să facă, pentru a deveni un utilizator al oricăror tehnologii verzi, dacă nu chiar un `prosumator`- consumator și producător de electricitate în același timp”, a declarat Dan Vardie pentru GÂNDUL.RO.