Antonescu: În interimat exclud orice schimbare la vârful instituțiilor precum DNA, Parchet
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți, că în perioada sa de interimat la Cotroceni exclude schimbarea procurorurului general Codruța Kovesi precum și orice schimbare în instituții precum DNA și Parchetul General.
Întrebat dacă, așa cum a declarat anterior, se impune schimbarea șefiei DNA și a Parchetului General, dar și aprobarea schimbării din funcție a Procurorului General, Codruța Kovesi, în cazul în care ministrul Justiției ar propune acest lucru, Antonescu a răspuns: „Sunt declarații făcute într-o altă calitate decât aceasta și există sensuri și nuanțe diferite. În calitate de președinte interimar și pentru perioada aceasta de interimat pot să vă spun că este exclusă orice schimbare la vârful acestor instituții”.
El a arătat că face această declarație fără a contrazice declarații și opinii făcute ca om politic, nu ca președinte interimar, cu alte ocazii, chiar recente. „Socotesc calitatea de președinte interimar a avea o legitimitate și o forță politică, într-u totul diferită de cea a președintelui ales. Cred că pentru noi și pentru perioada acestui interimat este esențial să lăsăm instituțiile în funcționarea actuală și să asigurăm această stabilitate, chiar dacă putem să exprimăm, și avem motive să exprimăm motive față de funcționarea uneia sau alteia”, a mai menționat președintele interimar.