Prima pagină » Știri » ANTONI GAUDI. Cele mai cunoscute opere ale arhitectului „fantastic” Antoni Gaudi

ANTONI GAUDI. Cele mai cunoscute opere ale arhitectului „fantastic” Antoni Gaudi

ANTONI GAUDI. Astăzi se împlinesc 161 de ani de la nașterea arhitectului ANTONI GAUDI (25 iunie 1852 - 10 iunie 1926).

ANTONI GAUDI. Astăzi se împlinesc 161 de ani de la nașterea arhitectului catalan Antoni Gaudi (25 iunie 1852 – 10 iunie 1926). S-a spus despre stilul lui GAUDI că este greu de încadrat într-un curent, fiind parcă deprins din tărâmul fantasticului.

Cele mai impresionante opere ale lui Antoni Gaudi se află în Barcelona. Multe au fost realizate cu sprijinul financiar al industriașului Eusebi Guell, impresionat de talentul lui Gaudi.

„Arhitectura este aranjament de lumină, pe când sculptura este joc de lumină”, spunea Antoni Gaudi.

Șapte proprietăți construite de Antoni Gaudi au fost incluse în patrimoniul UNESCO. Acestea sunt Parcul Guell; Palatul Guell; Casa Mila; Casa Vicens; Sagrada Familia; Casa Batllo și Cripta din Colonia Guell.

Antoni Gaudi realiza foarte rar planuri detaliate pentru arhitectura clădirilor sale, preferând să creeze modele tridimensionale la scară mică și apoi să modeleze detaliile pe măsură ce construcția evolua. Multe din clădirile lui Antoni Gaudi reflectă pasiunile sale pentru natură și religie, arhitectul dovedind o obsesie a detaliilor. El a inclus în creațiile sale o serie de elemente meșteșugărești la care se pricepea foarte bine – ceramică, vitralii, fierărie și tâmplărie.

Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție de la începutul secolului al XX-lea, arătau că încheierea lucrărilor la Sagrada Familia va avea loc peste câteva sute de ani. Antoni Gaudi și-a dedicat ultimii 15 ani din viață exclusiv acestei construirii bisericii și chiar ar fi spus în glumă: „Clientul meu nu se grăbește”.

Au fost și voci care au criticat chiar cea mai celebră operă a lui Antoni Gaudi. În opinia scriitorului și jurnalistului englez George Orwell, Sagrada Familia era „una dintre cele hidoase clădiri din lume”.

Zece lucruri pe care nu le știai despre Antoni Gaudi

Mai mult, istoricul britanic Gerald Brenan spunea că „nicio altă clădire din întreaga arhitectură europeana a perioadei nu poate fi mai vulgară sau mai pretențioasă” decât biserica pe care Antoni Gaudi a ridicat-o în Barcelona.

Vă prezentăm câteva imagini cu opere reprezentative pentru Antoni Gaudi:

ANTONI GAUDI: Parcul Guell

ANTONI GAUDI: Casa Batllo. Despre această clădire celebrul pictor Salvadori Dali spunea că îi crează privitorului senzația că admiră „reflexiile norilor din timpul unui apus în apele unui lac”.

ANTONI GAUDI: Casa Mila

ANTONI GAUDI: Sagrada Familia

ANTONI GAUDI: Colonia Guell

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele

Citește și