Antonia, lăudată de Bianca Drăgușanu. ”Eu n-am avut norocul ei”

Publicat: 15 06. 2023, 15:00

Cântăreața Antonia, în vârstă de 34 de ani, a fost lăudată de Bianca Drăgușanu, în vârstă de 41 de ani, pentru felul în care arată. ”Eu n-am avut norocul ei”, a spus ea.

De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a atras atenția cu look-ul său. Vedeta a recurs la diverse intervenții de ordin estetic. Într-un interviu pentru spectacola.ro, Bianca Drăgușanu a afirmat că apreciază femeile care sunt frumoase fără operații estetice. Aceasta a dat-o ca exemplu pe Antonia, care nu are intervenții de ordin estetic la nivelul feței. De altfel, Antonia este considerată ca fiind una dintre cele mai fumoase femei din showbiz-ul românesc.

În plan pesonal, Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc. Au împreună doi băieți, Akim și Dominic. Cântăreața mai are o fiică, Maya, rezultată din mariajul pe care l-a avut cu Vincenzo Castellano. Antonia a adus-o pe lume pe Maya în anul 2010. În 2014, vedeta l-a născut pe Dominic, primul băiat pe care îl are cu Alex Velea, iar doi ani mai târziu a venit pe lume și Akim, al doilea copil pe care artista îl are cu actualul ei partener de viață. La rândul lui, Alex Velea a fost și el căsătorit cu Ana Maria. Alex Velea și Ana Maria au început o relație în 2008 și după doi ani au făcut marele pas, căsătorindu-se. Nașii lor au fost nimeni alții decât colega de breaslă a solistului Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea. Din păcate, mariajul lor a început să scârțăie și, patru ani mai târziu, cei doi au divorțat. În urmă cu ceva timp, Alex Velea a cerut-o în căsătorie pe Antonia.

Antonia, lăudată de Bianca Drăgușanu. ”Are năsucul perfect, ochișorii”

”Eu n-am avut norocul Antoniei, de exemplu, care e naturală, de la Dumnezeu, are năsucul perfect, ochișorii. Eu m-am operat. Sunt niște sacrificii, am avut noroc de doctori buni. Acum sunt cum vreau eu. Înainte nu eram cum îmi doream. Despre asta vorbesc, eu apreciez femeile naturale și tot respectul din partea mea. Eu sunt un om foarte asumat și dacă eu consider că îmi stă bine cu ceva, am să insist pe acel lucru”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru sursa menționată anterior.

”Eu apreciez femeile, mai ales femeile naturale pentru că eu am făcut niște sacrificii ca să fiu așa cum îmi doresc. M-am tăiat, m-am operat, m-am croșetat, e dureros. Timpul de vindecare e unul dureros. Spre fericirea mea, eu am operațiile reușite, dar puteau să fie nereușite. Și atunci, eu apreciez femeile naturale”, a mai spus ea.