Prima pagină » Știri » Antonie Iorgovan va fi transportat la Viena cu un avion pus la dispoziție de MAp

Antonie Iorgovan va fi transportat la Viena cu un avion pus la dispoziție de MAp

Senatorul PSD Antonie Iorgovan va fi transportat, miercuri, într-un spital din Viena, cu un avion militar medicalizat și va fi însoțit pe toată durata zborului de un medic de anestezie-terapie intensivă de la Spitalul Universitar de Urgență București.

Senatorul Sorin Oprescu a declarat, marți, că a fost foarte mulțumit de răspunsul prompt pe care l-a primit din partea ministrului Apărării în legătură cu obținerea unui aparat de zbor militar medicalizat cu care să fie transportat bolnavul. El a precizat că în prezent mai multe cadre medicale verifică dacă aparatul de zbor are toată aparatura necesară sau dacă ar mai fi nevoie de alte echipamente.

Potrivit senatorului Oprescu, membru al Comisiei medicale care l-a examinat pe Iorgovan, acesta ar urma să plece în cursul zilei de miercuri, probabil dimineață, dar ora exactă va fi stabilită abia în cursul după-amiezii de marți.

Comisia Medicală care l-a examinat pe senatorul Antonie Iorgovan a decis ca acesta să fie transferat, miercuri, la o clinică din Viena, starea sa fiind stabilă, a declarat, luni, Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecționase "Matei Balș" din Capitală.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și