Anul acesta, roșiile ies pe piață mai devreme decât anul trecut! LA CE PREȚURI să se aștepte românii

Publicat: 23 03. 2023, 16:44

Legumicultorii care au cultivat roșii în solar anunță că anul acesta legumele nelipsite de pe masa românilor vor ieși mai devreme.

În luna mai se estimează că roșiile vor ajunge pe mesele oamenilor.

Localitatea mehedințeană Cioroboreni (com Jiana Mare) reprezintă un adevărat bazin legumicol, iar acolo, fermierii reușesc în fiecare an să ofere cumpărătorilor legume proaspete.

Anul acesta, din unele solarii, roșiile vor ieși mai devreme pe piață.

Chiar dacă, până acum, legumicultorii s-au confruntat cu mari probleme legate de costul producției, acestea înregistrând creșteri mari, își pun speranța în noua recoltă.

Aceștia sunt optimiști și spun că fiecare roșie va cântări 800 de grame, de altfel, producția va fi una bună, astfel că vom avea roșii calitative și din belșug.

Însă nu fără sacrificii, oamenii spun că, pentru un singur solar, au consumat un TIR întreg cu lemne.

Ionuț Urucu, un legumicultor din satul Cioroboreni, susține că pe data de 15 mai va fi la piață cu roșiile.

Cât vor costa roșiile

Iar prețul nu va urca mai mult de 20 de lei, pentru că este conștient că românii nu mai au bani.

Un alt legumicultor povestește că a plantat roșiile pe 20 februarie, iar pe data de 20 mai va fi cu ele la piață.

Iar prețul propus de acesta este undeva până în 25 de lei/kg.

În ciuda costurilor mari, sprijinul oferit prin programul ”Tomata” este mic, iar munca în solarii este una asiduă. Legumicultorii spun că prețurile roșiilor vor fi plafonate la nivelul celor de anul trecut.

În București, în schimb, prețurile cresc, iar producătorii se așteaptă ca primele roșii să fie vândute cu 45-50 de lei/kg.

Una dintre marile probleme ale legumiculturii romanești este aceea că producătorii vând către intermediari marfa la prețuri scăzute, iar prețul final, suportat de cumpărător, este unul ridicat.

Astfel, în fond, câștigul ajunge doar la intermediari, potrivit Antena3.ro.