ANUL NOU: INCENDIU PUTERNIC la Poiana Brașov
De ANUL NOU, un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, în Poiana Brașov, la un centru de închiriere a echipamentului de schi, pompierii intervenind cu două autospeciale pentru stingerea focului.
Centrul de închiriere se află pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, care este cea mai aglomerată stațiune. La ora izbucnirii incendiului, respectiv la ora 04.00, în zonă nu se aflau mulți turiști, iar centrul era închis.
Flăcările au fost văzute de câțiva turiști care se mai aflau pe pârtie la acea oră, aceștia anunțând pompierii prin 112.
„Ne-am deplasat imediat la fața locului cu autospeciale din Poiană, după care auai ajuns și autospeciale din Brașov. A ars centrul respectiv pe o suprafață de circa o sută metri pătrați, dar cealaltă jumătate a centrului a fost salvată, precum și echipamentele. Am reușit să intervenim repede astfel încât incendiul nu a apucat să se extindă lapădurea aflată în imediata apropiere a centrului”, a spus Ciprian
Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.