Anunț important pentru șoferi. Cei care nu au plătit taxa vor fi sancționați! Noi puncte de control instalate pe toate drumurile

Publicat: 18 11. 2019, 20:10

CNAIR a anunțat că, începând de vineri, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate a rovinietei, scrie capital.ro.

13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amendă contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România începând din data de 15 noiembrie.

Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărsând, Salonta, Borș, Urziceni, Pețea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Șiret.

Cât costă rovinieta?

Toți șoferii, care circulă în rețeaua de drumuri naționale, sunt obligați de lege (O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier și Ordinul nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România) să achite o taxă de drum numită rovinieta. Prețul acesteia este stabilit în funcție de tipul autovehiculului (A, B, C, D, E, F, G, H) și de perioada de valabilitate (1, 7, 30, 90 de zile sau 12 luni). Pentru a afla exact cât costă rovinieta online, vă rugăm să parcurgeți informații de la jos:

a) Categoria A – autoturisme

1 zi – nu poate fi achiziționata pentru categoria A;

7 zile – 3 euro;

30 de zile – 7 euro;

90 de zile – 13 euro;

12 luni – 28 euro.

b) Categoria B – vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală maxim autorizată) între 0 și 3,5 tone.

1 zi – nu poate fi achiziționata pentru categoria B;

7 zile – 6 euro;

30 de zile – 16 euro;

90 de zile – 36 euro;

12 luni – 96 euro.

c) Categoria C – vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală maxim autorizată) între 3,5 și 7,5 tone

1 zi – 4 euro;

7 zile – 16 euro;

30 de zile – 32 euro;

90 de zile – 92 euro;

12 luni – 320 euro.

d) Categoria D – vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală maxim autorizată) între 7,5 și 12 tone

1 zi – 7 euro;

7 zile – 28 euro;

30 de zile – 56 euro;

90 de zile – 160 euro;

12 luni – 560 euro.

e) Categoria E – vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală maxim autorizată) mai mare sau egală cu 12 t, cu maxim 3 axe (inclusiv).

1 zi – 9 euro;

7 zile – 36 euro;

30 de zile – 72 euro;

90 de zile – 206 euro;

12 luni – 720 euro.

f) Categoria F – vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală maxim autorizată) mai mare sau egală cu 12 t, cu minimum 4 axe (inclusiv).

1 zi – 11 euro;

7 zile – 55 euro;

30 de zile – 121 euro;

90 de zile – 345 euro;

12 luni – 1.210 euro.

g) Categoria G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusive șoferul) și maxim 23 de locuri pe scaune.

1 zi – 4 euro;

7 zile – 20 euro;

30 de zile – 52 euro;

90 de zile – 120 euro;

12 luni – 320 euro.

H) Categoria H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusive șoferul).

1 zi – 7 euro;

7 zile – 35 euro;

30 de zile – 91 euro;

90 de zile – 210 euro;

12 luni – 560 euro.

Atenție! Conducătorii auto, care nu dețin o rovinietă valabilă, pot fi sancționați cu amenzi de până la 4.500 de lei.