Prima pagină » Știri » ANUNȚ. Orban, despre oficierea de slujbe în interiorul bisericilor: „Este prevăzută în planul nostru”

ANUNȚ. Orban, despre oficierea de slujbe în interiorul bisericilor: „Este prevăzută în planul nostru”

ANUNȚ. Orban, despre oficierea de slujbe în interiorul bisericilor: „Este prevăzută în planul nostru”
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, la Oradea, că „în viitorul apropiat” s-ar putea relua slujbele religioase în interiorul lăcășelor de cult, cu respectarea unor reguli și cu participarea unui număr limitat de persoane.

„Este prevăzută în planul nostru deschiderea bisericilor pentru oficierea de slujbe în interiorul bisericii. Eu sunt un om credincios, sunt un om care cred cu adevărat că este importantă prezența omului alături de Dumnezeu, crae se petrece în special în biserica și indiferent de religia pe care o are fiecare cetățean, pregătim redeschiderea bisericilor. Cel mai probabil dacă nu există o evoluție foarte negativă a epidemiei se vor putea oficia slujbe în viitorul apropiat”, a declarat Ludovic Orban, fiind întrebat cînd vor fi reluate slujbele religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioșilor.

Premierul a atenționat, însă, că vor fi impuse reguli de distanțare fizică.

Orban: De ce depinde deschiderea bisericilor

„Va depinde în mare măsură de autoreglementarea din partea bisericii privitor la respectarea regulilor. Nu o să vedem jandarmi intrând în interiorul bisericii să stea să verifice, asta e o chestiune de autoreglementare”, a mai spus Orban.

El a susținut că în urma discuțiilor cu reprezentanții cultelor a constatat că ”există clar o atitudine responsabilă” în această privința și că în viitorul apropiat se vor putea relua ceremoniile în interior, cu un număr limitat de persoane.

Penticostalii îi cer președintelui Klaus Iohannis redeschiderea bisericilor. „Redeschiderea lăcașurilor de cult este extrem de necesară pentru bunăstarea spirituală”

Creștinii penticostali i-au transmis, joi, o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, în care îi cer redeschiderea bisericilor, acesta fiind un drept fundamental, prevăzut atât de legile țării cât și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În scrisoarea semnată de președintele pastor Moise Ardelean și de secretarul general pastor Simion Bumbar, reprezentanții Cultului Creștin Penticostal „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” din România spun că bisericile penticostale s-au conformat dispozițiilor legale, au respectat și aplicat măsurile și regulile impuse pentru prevenirea și combaterea coronavirusului, așteptând redeschiderea lăcașurilor de cult.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată