Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Energie » ANUNȚ. Procesul de schimbare a furnizorilor de energie electrică și de gaze s-ar putea simplifica

ANUNȚ. Procesul de schimbare a furnizorilor de energie electrică și de gaze s-ar putea simplifica

ANUNȚ. Procesul de schimbare a furnizorilor de energie electrică și de gaze s-ar putea simplifica

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei anunță lansarea proiectului „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului este adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți consumatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative care să contribuie la dezvoltarea unei piețe de energie dinamice și competitive.

Obiectivele proiectului sunt: simplificarea și sistematizarea fondului activ al legislației din domeniul de activitate al ANRE în vederea asigurării aderării tuturor participanților din piață la platforma integrată dezvoltată prin proiect prin elaborarea și adoptarea unui act normativ în domeniul energiei, în domeniul specific al schimbării furnizorului; optimizarea proceselor operaționale din piața de energie generate de solicitările de schimbare a furnizorului prin dezvoltarea și implementarea unei platforme online; îmbunătățirea nivelului de pregătire prin acumularea de cunoștințe și abilități pentru 40 de persoane, personal din cadrul A.N.R.E. prin participarea la activități de formare.

Proiectul se referă la realizarea și implementarea la nivel național a unei platforme online care să optimizeze procesele operaționale din piața de energie generate de solicitările de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin gestionarea fluxului de informații în mod complet automatizat. Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel național și va fi un sistem unic accesibil online pentru toți participanții la piață implicați în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuție, furnizorii și clienții finali care intenționează să schimbe furnizorul).

În prezent, procesul de schimbare a furnizorilor durează 21 de zile

În prezent, în conformitate cu reglementările în vigoare, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale durează maximum 21 zile de la data notificării intenției de schimbare a furnizorului de către clientul final.

Prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerințe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h, precum și realizarea interoperabilității datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului. În primă fază, durata procesului de schimbare a furnizorului se va reduce cu 6 zile și ulterior, progresiv, în corelare cu țintele stabilite prin legislația Europeană. În plus, ca urmare a optimizării proceselor operaționale consumatorul final va avea acces, în timp real, la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului în urma solicitării efectuate de către acesta.

Valoarea totală a proiectului este de 19.923.503,70 lei, din care cheltuieli totale nerambursabile 19.525.033,62 lei și cheltuieli contribuție proprie 398.470,08 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, respectiv 02 iulie 2020 – 30 iunie 2022.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și