„Temperaturi vor fi coborâte, apropiate de extremele specifice acestei perioade până în dimineața zilei de joi, 1 martie. Rămâne în vigoare, după expirarea avertizării cod galben și cod portocaliu de vânt și ninsoare, avertizarea cod portocaliu de ger cel puțin până joi, 1 martie, pentru că acest val de frig va persista la cote de -15, -16, posibil, în cursul nopților, la -18,-20 de grade în București, cu valori termice în cursul zilei cu valori la -8,-10 grade, temperaturi asociate cu intensificările puternice de vânt”, a explicat meteorologul Gabriela Băncilă.
În București, a nins în noaptea dinspre duminică spre luni și s-a depus deja zăpadă.
„Luni, ninsoarea va deveni abundentă și vântul se va intensifica până la viteze de 60-65 de km pe oră. Astfel, grosimea stratului de zăpadă pe parcursul zilei de marți se va încadra, în general, între 15 și 30 de centimetri”, a adăugat meteorologul.
Reprezentantul ANM a precizat că, în Capitală, intensitatea maximă a acestor fenomene va fi luni seara și în prima parte a nopții de luni către marți, urmând ca treptat, marți dimineață, în prima parte a zilei, aceste fenomene să fie în diminuare.