Anunțul ANM valabil pentru duminică și luni
ANM a lansat o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, valabilă în intervalul 10 februarie, ora 06 – 11 februarie, ora 12.
În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde treptat, începând din sud-vest, toate zonele țării.
Va ninge și se va depune strat proaspăt de zăpadă, local de 10 …15 cm, în cursul zilei de duminică în Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali, iar în noaptea de duminică spre luni și în prima parte a zilei de luni în zona Carpaților Orientali. Ninsori în general slabe vor fi și în regiunile din vestul, centrul și nordul țării.
În Dobrogea va ploua, în Muntenia și sudul Moldovei vor cădea precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantități de apă de 15 … 20 l/mp.