Prima pagină » Știri » Anunțul Apa Nova care îi va afecta pe toți bucureștenii

Anunțul Apa Nova care îi va afecta pe toți bucureștenii

Anunțul Apa Nova care îi va afecta pe toți bucureștenii
Apa Nova va majora, în martie, cu 75 de bani metrul cub de apă livrată clienților din București, pentru a face rost de bani pentru investițiile solicitate de Primăria Capitalei, promițând însă că până la sfârșitul anului 2016 tarifele vor scădea cu 23%.

„De la începutul lunii martie 2013, bucureștenii vor plăti cu 75 de bani/metru cub (TVA inclus) mai mult pentru serviciul de apă și de canalizare. Ultima ajustare ordinară de tarif a fost aplicată în august 2010”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit comunicatului, după această majorare o familie va cheltui pentru plata facturii la serviciile de alimentare cu apă și de canalizare 3,5% din venitul mediu lunar.

„Însă, până la sfârșitul anului 2016, ca urmare a finalizării unor investiții importante pentru bucureșteni (…), tarifele pentru serviciile de apă și de canalizare vor scădea cu 23%, deoarece se termină perioadele de aplicare pentru unele ajustări de tarif. Această scădere este calculată fără a lua în calcul inflația și alte ajustări extraordinare ale tarifului”, se mai arată în comunicat.

Apa Nova București este controlată de compania franceză Veolia, iar în anul 2000 a concesionat serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare din București, pentru o perioadă de 25 de ani.

Autor