Anunțul care va supăra din nou Rusia. SUA trimite și mai multe trupe în Romania

Anunțul care va supăra din nou Rusia. SUA trimite și mai multe trupe în Romania
Publicat: 14/12/2016, 21:44

Generalul Ben Hodges, aflat în vizită în Polonia, a declarat că trupele americane vor sosi pe 6 ianuarie în portul german Bremerhaven, după care vor fi trimise imediat în România, Polonia și țările baltice.

Transferul va fi tratat ca un test despre „cât de rapid efectivele pot fi mutate din port în teren”, a explicat Ben Hodges.

„Sunt încrezător în acest semnal foarte puternic, mesajul că Statele Unite, alături de restul aliaților din NATO, sunt angajate în sensul acțiunilor de disuasiune”, a subliniat Hodges.

Generalul Ben Hodges a făcut aceste declarații după întâlnirea pe care a avut-o în Polonia cu Antoni Macierewicz, ministrul polonez al Apărării.

Alianța Nord-Atlantică a decis în iulie consolidarea prezenței militare în Europa de Est, prin desfășurarea a mii de militari în România, Polonia și în țările baltice.

Cel puțin șapte state NATO vor contribui cu trupe și echipamente la efectivele Alianței Nord-Atlantice din România, în timp ce militari români vor fi trimiși în Polonia, a declarat la sfârșitul lunii octombrie secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Am discutat despre progresele în demersul de consolidare a prezenței NATO în regiunea Mării Negre, în cadrul unei brigăzi multinaționale terestre comandată de România. De asemenea, lucrăm la măsuri de tip aerian și maritim. Sunt bucuros să confirm că numeroase națiuni au exprimat voința de a contribui la prezența în regiunea Mării Negre, la nivel terestru, maritim și aerian. Este vorba de Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia și Statele Unite. Alți aliați analizează modalități de a contribui”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, după reuniunea miniștrilor Apărării desfășurată la Bruxelles pe 27 octombrie. Conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apărării difuzat în aceeași zi, „Marea Britanie va trimite avioane militare multirol Eurofighter Typhoon pentru misiuni de patrulare aeriană pe flancul sud-estic al NATO, în scopul garantării securității aliaților din zona Mării Negre”. „Avioanele vor fi detașate de la unitatea Coningsby, aparținând Forțelor Aeriene Regale, la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu, România, cel mult patru luni, în anul 2017”, preciza instituția.

Jens Stoltenberg reitera atunci că cei 4.000 de militari suplimentari din țările baltice și Polonia sunt o reacție moderată la decizia Rusiei de a menține circa 330.000 de militari în apropierea Moscovei, pe flancul vestic al Rusiei și relativ în apropierea frontierelor Alianței Nord-Atlantice.

Planul NATO este de a crea patru grupuri de luptă cu efective totale de 4.000 de militari, susținuți de o forță de reacție rapidă formată din 40.000 de persoane. Cele patru batalioane NATO vor fi comandate de SUA, Germania, Marea Britanie și Canada, fiind staționate în Polonia, Lituania, Estonia și Letonia. Canada s-a angajat să trimită 450 de militari în Letonia, iar Italia va contribui cu 140 de militari. Între 400 și 600 de militari germani vor ajunge în Lituania, alături de personal din Olanda, Norvegia, Belgia, Croația și Luxemburg. „Aceste contribuții vor fi o demonstrație clară a relațiilor transatlantice strânse”, a argumentat Jens Stoltenberg.

Alianța Nord-Atlantică a aprobat în iulie planul de consolidare a prezenței militare în Europa de Est, prin desfășurarea a mii de militari în Polonia și în țările baltice. O structură multinațională NATO ar urma să fie staționată în România. În plus, Alianța a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia și elementele de interceptare din România.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România și Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forțele nucleare intermediare (INF) și avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială