Prima pagină » Știri » Anunțul făcut de armata SUA după incidentul din Ialomița, în care militarii au distrus culturi agricole după ce au greșit traseul

Anunțul făcut de armata SUA după incidentul din Ialomița, în care militarii au distrus culturi agricole după ce au greșit traseul

Anunțul făcut de armata SUA după incidentul din Ialomița, în care militarii au distrus culturi agricole după ce au greșit traseul
Armata SUA spune că regretă incidentul de joi, când militari americani au traversat, în cadrul exercițiului Saber Guardian, cu tehnică de luptă blindată o zonă agricolă în zona Insulei Ialomiței și au produs pagube, menționând că cei afectați vor fi recompensați respectând procedurile.

„Armata Statelor Unite ale Americii își exprimă deplinul respect față de poporul român și regretă orice neplăcere cauzată de recentul incident. Despăgubirile rezultate din acest incident vor fi acordate potrivit procedurilor NATO existente pentru astfel de evenimente și ne vom asigura că cei afectați vor fi compensați respectând cu exactitate aceste proceduri. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile militare și civile din România pentru investigarea acestui incident și pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta. Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, exercițiu condus împreună cu Comandamentul Forțelor Întrunite din România”, se arată într-un comunicat al Forțelor Terestre Americane în Europa și transmis presei de Ministerul Apărării.

Precizările vin după ce joi, în jurul orei 14:00, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteorologice nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă.

În urma incidentului au fost distruse culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă.

Tot joi, a avut loc, la primăria localității Stelnica (județul Ialomița), o întâlnire a reprezentanților comisiei cu cei ai primăriei Stelnica și proprietarilor terenului pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor și a modului de acordare în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare.

 

Citește și