Anunțul Gărzii de Mediu pentru toți cei care vor ieși la grătar în minivacanța de 1 Mai. „Le dorim să se bucure din plin, dar …”
„Vremea frumoasă și minivacanța de 1 Mai îndeamnă foarte mulți turiști să caute frumusețea și răcoarea naturii. Tuturor le dorim, de pe acum, să se bucure, din plin, de acestea, dar, totodată, preventiv, le atragem atenția că natura, pentru a rămâne frumoasă, nu suportă orice”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu.
Potrivit legii, încă din 2012, fiecare localitate era obligată să aibă spații special amenajate pentru picnic, dotate cu grătare și saci menajeri pentru colectarea deșeurilor, susține ministerul.
„Vom verifica, în aceste zile, prin comisarii Gărzii Naționale de Mediu, existența și dotările acestora precum și modul în care turiștii respectă obligațiile aceleiași legi. Am atenționat în legătură cu aceste aspecte prefecturile și autoritățile administrației publice locale. Totodată, împreună cu custozii, vom acorda o atenție specială ariilor naturale protejate. Nu vreau să mai existe situații ca cele reflectate de presă, în care specii de floră protejate au fost, literalmente, strivite de cauciucurile autoturismelor așa-zișilor turiști iubitori de natură”, precizează ministrul Mediului.
Cei care aruncă deșeuri în locuri neamenajate riscă o amendă între 200 și 2.000 de lei, iar pentru aprinderea focului în locuri nepermise, cetățenii pot fi sancționați cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.