Anunțul Institutului pentru Fizică a Pământului despre cutremurul din această dimineață
Directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că, seismul din zona Vrancea, după ultimele evaluări, a avut magnitudinea de 4,7 grade și s-a produs la o adândime de 127 de kilometri, acesta fiind un cutremur care nu ridică probleme.
Mircea Radulian a precizat că, atunci când se produce un cutremur, mai întâi sunt transmiși parametrii evaluați de calculator, care poate da erori, iar apoi datele sunt revizuite de seismologi, acestea fiind cele exacte.
Radulian a precizat că seismul care s-a produs joi, la ora 8.15, în zona Vrancea a avut 4,7 grade, magnitudinea de 4,8 grade fiind cea inițială, transmisă de calculator.
Directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului a spus că acest seism este unul de magnitudine moderată, care nu ridică probleme și nu produce pagube materiale.
Mircea Radulian a adăugat că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seisme cu magnitudini medii, cum este cel de 4,7 grade înregistrat joi, se pot produce și replici. El a precizat că, dacă se vor produce replici, acestea vor avea magnitudini mult mai mici.
Potrivit datelor înregistrate imediat după producerea cutremurului, magnitudinea seismului din zona Vrancea, produs la ora 8.15, a fost de 4,8 grade pe scara Richter, adâncimea de 140 de kilometri și intensitatea IV pe scara Mercalli.
Potrivit reprezentanților INFP, seismul s-a simțit și la București.
În 12 ianuarie, în zona Vrancea s-a produs un seism de 4,4 grade pe scara Richter.
De la începutul anului, în zona seismică Vrancea au avut loc alte 15 cutremure, cu magnitudini între 2,5 și 3,3 grade pe scara Richter.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.
Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).