„Caniculă înseamnă valori de temperatură de peste 35 de grade Celsius. Am avut miercuri o valoare de 35,4 grade Celsius la Tulcea și joi 34,8 la Brăila. Ca să fie caniculă trebuie să depășească 35 de grade, iar nopțile tropicale să fie cu temperaturi minime de peste 25 de grade, până acum avem doar cu totul izolat, de la începutul săptămânii până vineri, am avut o singură situație care a depășit 35 de grade”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie.
Temperaturile înregistrate depășesc cu mult valoarea temperaturilor normale pentru această perioadă. „Este vreme călduroasă, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, care depășesc valorile normale pentru această dată cu până la 7-8 grade Celsius, în mare parte din țară și ,din cauza umidității foarte ridicate, acest indicele temperatură-umeazeală atinge 80 de unități și îl depășește ușor”, spune meteorologul.
Potrivit aceleiași surse, umiditatea ridicată înregistrată amplifică senzația de disconfort termic. „Este foarte cald din cauza umidității ridicate, disconfortul termic este ridicat, sunt temperaturi care depășesc frecvent 30 de grade Celsius și ajung până la 34 de grade Celsius, izolat chiar 35 de grade Celsius”, informează meteorologul.
Reprezentanul ANM a precizat că indicele de disconfort termic depășește în această perioadă pragul critic de 80 de unități și că temperaturile caniculare sunt așteptate în țara noastră începând cu luna iulie.„Indicele de disconfort termic temperatură-umezeală atinge și depășește ușor deocamdată pragul critic de 80 de unități, dar vara este abia la început. Se anunță temperaturi și mai ridicate în iulie și în august, atunci când canicula este un fenomen cât se poate de obișnuit, nu că nu ar fi obișnuit și acum, dar iulie și august sunt lunile cele mai calde”, spune meteorologul.
Acesta a precizat că începând cu ziua de luni vom avea parte de temperaturi mai scăzute. „Luni scad temperaturile pe vest, nord, centru, dar în sud, în sud-este este în continuare foarte cald, marți scad ușor și aici în sud și sud-est, până miercuri, dar apoi ușor ne încălzim din nou, cam din a doua jumătate a săptămânii viitoare când vom avea temperaturi asemănătoare cu cele de acum”, informează meteorologul.
Temperaturile înregistrate în weekend vor varia între 27 și 34 de grade Celsius, însă că după-amiezile și serile vor veni cu nori, averse, descărcări și intensificări de vânt.
„În week-end, în general temperaturi cuprinse între 27 și 34 de grade Celsius, adică vreme călduroasă. Când spunem călduros înseamnă că trec de 30 de grade. Valorile acestea sunt peste cele normale cu până la 7-8 grade și la fel de important ca și temperaturile este și faptul că, dacă prima parte a zilelor este destul de frumos cu foarte puțini nori, după-amiezile și serile vin cu nori, cu averse, descărcări, cu intensificări de vânt, în principal la deal și la munte, dar astfel de fenomene pot fi posibile și în celelalte regiuni, pentru scurtă durată, dar ele se pot produce”, spune reprezentantul ANM.
Potrivit meteorologului de serviciu, aceste episoade de căldură reprezintă „doar începutul” în ceea ce privește atmosfera dogoritoare care urmează să se instaleze în țara noastră începând cu luna iulie. „E bine că temperaturile sunt încă sub 22 de grade Celsius noaptea, la 19-20 de grade încă e decent (…) dar vor fi și noaptea 25 de grade și ziua 35-40, acum e doar începutul” , a concluzionat reprezentantul ANM.
Foto: Pixabay