Prima pagină » Știri » ANUNȚUL ministerului de Externe român, făcut sâmbătă noapte, legat de VOTUL ROMÂNILOR DIN DIASPORA

ANUNȚUL ministerului de Externe român, făcut sâmbătă noapte, legat de VOTUL ROMÂNILOR DIN DIASPORA

ANUNȚUL ministerului de Externe român, făcut sâmbătă noapte, legat de VOTUL ROMÂNILOR DIN DIASPORA
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Anunțul ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, despre votul românilor din diaspora: Dacă un singur membru din comisia de vot va lipsi,vor vota 15% mai puțini cetățeni români

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ministrul Teodor Meleșcanu a discutat sâmbătă, la Paris, cu ambasadorii României la Paris și Bruxelles, precum și cu președinții secțiilor de votare din Franța legat de măsurile ce vor fi puse în practică pentru turul II, el făcând și un apel la membrii partidelor în comisiile de vot să fie prezențiPotrivit unui comunicat al MAE, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a făcut, sâmbată, o vizită de lucru la Paris, „în vederea evaluării modului în care sunt aplicate măsurile decise de MAE și care țin de competențele sale pentru fluidizarea procesului de votare în turul al doilea al alegerilor pentru Președintele României care are loc pe 16 noiembrie”.

Teodor Meleșcanu a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Franța, Bogdan Mazuru, precum și cu ambasadorul României la Bruxelles, Ștefan Tinca, și ambasadorul României la Reprezentanța Permanentă de la Bruxelles, Mihnea Motoc.

De asemenea, ministrul afacerilor externe a discutat cu președinții secțiilor de votare din Franța. „Discuțiile s-au concentrat pe măsurile care vor fi puse în practică la secțiile de votare de pe teritoriul Franței, în vederea unei bune desfășurări a procesului de votare la data de 16 noiembrie 2014”, se menționează în comunicat.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ministrul de Externe a făcut apel la membrii partidelor politice din comisiile de vot să fie prezenți în ziua votului astfel încât toate secțiile de votare să poată funcționa la capacitate maximă, cu șapte membri, șapte cabine de vot și șapte ștampile.

„Dacă un singur membru din comisia de vot va lipsi duminică, vor vota cu 15% mai puțini cetățeni români. Sper ca membrii partidelor politice să înțeleagă responsabilitatea care le revine și să își facă datoria, astfel încât toți românii care doresc să voteze la Paris sau oriunde la secțiile de votare din străinătate să o poată face”, a declarat ministrul Teodor Meleșcanu, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, Ambasada României la Paris a informat despre măsurile legale luate, conform atribuțiilor care îi revin, astfel încât procesul de votare să se deruleze în condiții cât mai bune.

„Astfel, pe parcursul zilei de 16 noiembrie, 30 de voluntari vor asigura la Paris comunicarea cu cetățenii români care vor veni la vot, vor transmite informații utile acestora și le vor oferi explicații și răspunsuri privind desfășurarea votului”, se arată în comunicatul MAE.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ambasada a recomandat tuturor cetățenilor care doresc să voteze la secțiile din Paris o repartizare echilibrată a prezenței la vot în timpul zilei, folosind toate momentele din programul de funcționare al birourilor de vot (7.00 – 21.00), astfel încât un număr mai mare de români să își exercite dreptul la vot.

Accesul prioritar pentru persoane cu copii mici, persoane cu probleme de sănătate și persoane în vârstă va funcționa între orele 7.00 – 11.00.

Declarația pe propria răspundere poate fi completată înainte de intrarea în secția de vot – poate fi descărcată de pe site-ul MAE și al Ambasadei și va fi și distribuită înainte de intrarea în secțiile de votare – urmând ca semnarea și datarea acesteia să se facă în fața comisiei, menționează sursa citată.

Departamentul Politic, [email protected]

 

Citește și