Anunțul Poliției Capitalei cu privire la tragedia din clubul Colectiv. Care este PRIORITATEA anchetatorilor

Publicat: 31 10. 2015, 09:33
Actualizat: 31 10. 2015, 10:02

Oficiali din Poliția Capitalei au declarat pentru MEDIAFAX că la Institutul Național de Medicină Legală vor ajunge ofițeri ai Serviciului Omoruri, care vor participa la identificarea celor decedați, în timp ce alți polițiști vor încerca să vorbească cu victimele care pot relata ce s-a întamplat în club după terminarea concertului.

Totodată, urmează ca polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București să îi audieze și pe organiatorii spectacolului, precum și pe patronii locației în care a avut spectacolul.

Ultimul bilanț al incendiului de vineri seară din Club Colectiv, din Capitaă, arată 27 de persoane decedate și alte 146 de persoane internate în acest moment la spitalele din Capitală, a anunțat, sâmbătă dimineață, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedați nu au fost identificați.

Secretarul de stat țn Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunțat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență care a avut loc la Guvern la ora 7.00, că la acest moment sunt 146 de persoane internate.

Numărul persoanelor decedate este de 27, dintre care 26 au murit înainte de a fi aduse la unități meedicale, iar cea de-a 27-a a decedat la Spitalul Universitar.

Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificați 5 din cei 146 de răniți internați la acest moment.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că sâmbătă, la ora 12.30, va avea loc o ședință de Guvern, iar Comitetul Național pentru Situații de Urgență va propune declararea a trei zile de doliu național.