Prima pagină » Știri » Anunțul premierului Victor Ponta legat de GRAȚIEREA lui Gică Popescu

Anunțul premierului Victor Ponta legat de GRAȚIEREA lui Gică Popescu

Anunțul premierului Victor Ponta legat de GRAȚIEREA lui Gică Popescu
BREAKING NEWS: Grațierea lui Gică Popescu, fostul căpitan al Naționalei

Premierul României, Victor Ponta, a declarat joi, în exclusivitate pentru gândul, că, „în calitate de simplu cetățean”, susține cererea de grațiere a lui Gică Popescu.  „În calitate de șef al Executivului” însă, Victor Ponta a afirmat că nu se poate pronunța.

„Ca premier nu mă pot pronunța. Ca simplu cetățean al României, sigur că susțin cererea de grațiere”, a declarat în exclusivitate pentru gândul Victor Ponta, atunci când a fost întrebat dacă va susține cererea de grațiere individuală a lui Gică Popescu.

Anunțul premierului vine după ce în cursul acestei după-amiezi, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a declarat că va semna petiția către șeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea grațierii individuale pentru Gică Popescu.

„Ca cetățean al României, dacă va trebui să înaintăm o petiție pentru grațiere inividuală către președintele statului român, pentru Gică Popescu, personal, aș semna-o și o s-o semnez, să știți”, a precizat Zgonea.

SONDAJ: Sunteți PENTRU sau ÎMPOTRIVA grațierii lui Gică Popescu?

El a arătat că Gică Popescu este un om care a făcut foarte mult bine României și cu care românii s-au lăudat.

„Este de o sută de ori mai cunoscut decât orice politician din România. Despre Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea știe că a fost căpitanul Barcelonei și căpitanul echipei naționale”, a susținut Zgonea. El a menționat că este prieten cu Gică Popescu și că a jucat fotbal cu acesta.

„Gică Popescu este prietenul meu. Am jucat fotbal împreună. Îl susțin sută la sută. Regret că justiția nu are și o componentă socială. E un simbol pentru mine, ca oltean. Îl apreciez și sunt alături de familia sa”, a spus Zgonea.

Tot joi, iderul PNL Crin Antonescu declară că se alătură demersului privind strângerea de semnături pentru grațierea lui Gică Popescu, opinând că „sunt momente în care trebuie să învățăm să ne prețuim simbolurile naționale și să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieții lor”.

„Consider că sunt momente în care trebuie să învățăm să ne prețuim simbolurile naționale și să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieții lor. Din punct de vedere personal, mă alătur demersului inițiat de președintele clubului Dunărea Calafat cu privire la strângerea de semnături pentru grațierea marelui nostru fotbalist și căpitan al Generației de Aur, Gică Popescu. Precizez că fac această declarație în nume personal, având în vedere amintirea momentelor de bucurie și de mândrie națională pe care această personalitate le-a adus fiecărui român prin rezultatele obținute sub culorile echipei naționale de fotbal a României. De asemenea, nu trebuie să uităm că Gică Popescu, de-a lungul întregii sale activități sportive, a fost un adevărat ambasador al României, făcând apreciat numele țării noastre, acolo unde politicul nu reușea”, spune Antonescu,  într-o declarație de presă.

Crin Antonescu amintește că, în același timp, prin calitatea pe care a avut-o ca ministru al Tineretului și Sporturilor, este de părere că simbolurile sportului românesc trebuie susținute și apreciate și după încheierea activității sportive. „Am fost și sunt un promotor al sportului în România, iar valori precum Gică Popescu sunt văzute ca modele pentru tineri”, continuă el.

„Cred că Gică Popescu trebuie privit prin prisma rezultatelor și beneficiilor pe care le-a adus României de-a lungul timpului, iar în asemenea momente ar trebui să fim solidari. Astfel, fac un apel la toți cei care s-au bucurat și s-au simțit mândri că sunt români atunci când Gică Popescu juca sub culorile echipei naționale, să se alăture acestui demers de strângere de semnături pentru grațiere”, conchide Antonescu.

Potrivit Mediafax, un senator UNPR buzoian a inițiat o petiție on-line pentru grațierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acțiuni similare, de strângere de semnături, fiind inițiate și de un consilier local brașovean, dar și de președintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Popescu.

Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, marți, la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni din fotbal judecați în dosarul transferurilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja