Prima pagină » Știri » Anunțul Tarom despre zborurile București-Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie

Anunțul Tarom despre zborurile București-Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie

Anunțul Tarom despre zborurile București-Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie
Zborurile Tarom spre și dinspre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, vor fi redirecționate către Aeroportul Ostende Bruges, care este situat la 110 kilometri de Bruxelles, informează vineri, Tarom.

Potrivit unui comunicat, „Aeroportul Bruxelles Zaventem rămâne în continuare închis” astfel că, zborurile din perioada 3 – 9 aprilie spre și dinspre Bruxelles, vor fi redirecționate către Aeroportul Ostende Bruges care se află la 110 kilometri distanță de Bruxelles.

„Pentru detalii referitoare la programul de operare al zborurilor TAROM spre Ostende Bruges pasagerii se pot adresa agențiilor de turism de la care au cumpărat bilete, agențiilor Tarom sau pot suna la Call Center Tarom la numărul 9361 (valabil pentru apeluri din București), sau la 021 2046464, 021 3034400 (pentru pasagerii din Romania)” , se mai spune în comunicat.