Apă furnizată după program, în mai multe localități din Prahova
Câteva mii de oameni din mai multe localități din județul Prahova primesc apă potabilă după program, doar câteva ore pe zi, din cauză că debitele surselor de apă din care se face aprovizionarea au scăzut foarte mult, iar sistemele de alimentare sunt suprasolicitate, scrie Mediafax.
Locuitorii din opt comune ale județului Prahova primesc apă potabilă după un program stabilit de administrațiile locale împreună cu furnizorul de apă, măsura privind raționalizarea apei fiind luată ca urmare a scăderilor debitelor surselor de apă și a nivelului pânzei freatice.
Astfel, conform datelor furnizate de Liliana Donciu, purtător de cuvânt al Hidro Prahova, cel mai mare operator de apă din județ, în localitățile Gura Vadului, Jugureni, Fântânele și Vadu Săpat apa este furnizată începând de seara, de la ora 18.00, pe tot parcursul nopții, furnizarea fiind sistată la ora 7.00 dimineața.
Și locuitorii comunelor Boldești Grădiștea, Ciorani și Apostolache primesc apă tot după program, acesta fiind stabilit cu acordul primarilor celor trei localități. Astfel, la Boldești Grădiștea furnizarea apei se întrerupe între orele 10.00 și 20.00, la Ciorani oamenii primesc apă potabilă în cursul zilei, de la ora 10.00 la ora 17.00 și noaptea, de la ora 22.00 la ora 5.30, iar în comuna Apostolache este sistată furnizarea apei în intervalele orare 8.00 – 11.00 și 17.00 – 21.00.
Liliana Donciu a explicat că măsura restricționării consumului de apă a fost luată din cauza scăderii debitelor și a nivelului pânzei freatice, în condițiile în care sistemele operate de Hidro Prahova, care aparțin fiecărei primării în parte, au fost proiectate în urmă cu mai mulți ani pentru un anumit număr de consumatori, iar în realitate numărul beneficiarilor care primesc apă prin aceste sisteme este considerabil mai mare, sursele de alimentare cu apă fiind din această cauză suprasolicitată.
Și locuitorii din Iordăcheanu, comună care nu primește apă potabilă de la Hidro Prahova, ci de la un operator local, primesc apă potabilă tot cu restricții, apa fiind furnizată în general seara, conform reprezentanților autorităților locale.