APADOR-CH protestează față de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituțională ordonanța de urgență (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
Asociația precizează că art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională orice lege sau ordonanță. Legea nu distinge între ordonanțele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare și cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricție legală sub acest aspect și poate ataca, potrivit legii, și ordonanțele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare.
În consecință, asociația solicită Avocatului Poporului ca, pentru eventualele aspecte de neconstituționalitate ale OUG nr. 13/2017 să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituțională, așa cum a făcut-o în cazul altor legi/ordonanțe, cel mai recent exemplu fiind atacarea la Curtea Constituțională a legii care interzice celor condamnați să ocupe funcții în Guvern.
– See more at: http://www.apador.org/avp-minte-legea-ii-da-dreptul-sa-atace-acum-ordonanta-guvernului/#sthash.0iROKEe1.dAPADOR-CH protestează față de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituțională ordonanța de urgență (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare
APADOR-CH protestează față de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituțională ordonanța de urgență (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
Asociația precizează că art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională orice lege sau ordonanță. Legea nu distinge între ordonanțele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare și cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricție legală sub acest aspect și poate ataca, potrivit legii, și ordonanțele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare.
În consecință, asociația solicită Avocatului Poporului ca, pentru eventualele aspecte de neconstituționalitate ale OUG nr. 13/2017 să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituțională, așa cum a făcut-o în cazul altor legi/ordonanțe, cel mai recent exemplu fiind atacarea la Curtea Constituțională a legii care interzice celor condamnați să ocupe funcții în Guvern.
– See more at: http://www.apador.org/avp-minte-legea-ii-da-dreptul-sa-atace-acum-ordonanta-guvernului/#sthash.0iROKEe1.dpufAPADOR-CH protestează față de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituțională ordonanța de urgență (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
„Asociația precizează că art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională orice lege sau ordonanță. Legea nu distinge între ordonanțele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare și cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricție legală sub acest aspect și poate ataca, potrivit legii, și ordonanțele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare.
În consecință, asociația solicită Avocatului Poporului ca, pentru eventualele aspecte de neconstituționalitate ale OUG nr. 13/2017 să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituțională, așa cum a făcut-o în cazul altor legi/ordonanțe, cel mai recent exemplu fiind atacarea la Curtea Constituțională a legii care interzice celor condamnați să ocupe funcții în Guvern”, se precizează în comunicatul asociației non-guvernamentale.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a susținut, miercuri, că nu poate ataca la Curtea Constituțională OUG de modificare a codurilor penale, adoptată de Guvern, marți noapte, până nu intră în vigoare.
„Vreau să verific și în Monitorul Oficial pentru că, din câte am înțeles, OUG ar urma să intre în vigoare peste 10 zile. Potrivit legii, nu avem competența de a o ataca la Curte decât după ce intră în vigoare. Prin urmare, în această perioadă de zece zile noi nu avem nicio competență. Chiar domnul președinte preciza la CSM că solicită CSM să constate că s-a născut un conflict juridic de natură constituțională și să sesizeze direct CCR. Precizez că în materie de conflict juridic de natură constituțională, noi nu avem competența. În această perioadă de 10 zile nu avem nicio competență”, a declarat Victor Ciorbea, miercuri, pentru Realitatea TV.
Întrebat dacă nu poate bloca OUG, Ciorbea a răspuns negativ.
„Potrivit legii noi putem ataca legile și OUG după ce intră în vigoare. Nu putem sesiza nimic”, a precizat Avocatul Poporului.
Întrebat dacă asta înseamnă că lasă totul în sarcina președintelui Klaus Iohannis și a Consiliului Superior al Magistraturii, Ciorbea a răspuns: „Nu al președintelui, al CSM, al celor care pot sesiza CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituțională”.
Pe de altă parte, întrebat ce le transmite miilor de români care au ieșit în stradă, Ciorbea a răspuns că nu le spune nimic pentru că nu face „declarații politice”.
„Nu le spun nimic pentru că eu nu fac declarații politice. Mă duc să analizez”, a spus Ciorbea.