Apar detalii sinistre după ce părți din cadavrul unei femei au fost găsite pe centura Galațiului
În urmă cu câteva zile, femeia de 63 de ani a fost omorâtă cu mai multe lovițuri de cuțit de către principalul suspect, un bărbat de 75 de ani, iubitul femeii.
Apoi, cadavrul a fost ciopârțit, iar resturile au fost aruncate pe marginea șoselei de centură, lângă gardul unui cimitir.
Potrivit informațiilor oferite de procurori, în acest caz s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de omor și profanare de cadavre sau morminte. Omorul a avut loc în apartamentul principalului suspect, bărbatul de 75 de ani, fiind aplicate trei lovituri de cuțit în zone vitale. Ulterior, cadavrul a fost tranșat în cadă, pus în saci și lăsat în zona unde a fost descoperit.
Principalul suspect a fost dus la audieri, timp în care se desfășoară și cercetare la fața locului, au spus procurorii gălățeni.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei. Cercetările în acest caz sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Polițiștii și procurorii criminaliști au început o anchetă după ce mai părți din cadavrul unei femei au fost descoperite, în noaptea de miercuri spre joi, lângă șoseaua de centură a Galațiului.