Apel pentru educația copiilor dezavantajați, după rezultatele PISA : Doar 8,8% performează
„Este de menționat că România a rămas printre cele doar opt țări care nu au reușit să administreze testarea pe calculator (alături de Argentina, Iordania, Liban, Moldova, Macedonia de Nord, Arabia Saudită și Ucraina), ceea ce înseamnă, de pildă, că abilitățile de lectură digitală nu au putut fi măsurate. Rezultatele PISA 2018 plasează România printre țările care înregistrează o puternică legătură între statutul socio-economic al elevilor și performanțele înregistrate de aceștia. De altfel, țara noastră se numără printre statele pentru care rapoartele PISA 2018 recomandă intervenții educaționale în favoarea elevilor dezavantajați”, scriu reprezentanții „Salvați Copiii România” într-un comunicat de presă.
În realitate, spun cei de la „Salvați Copiii”, aproximativ 19,7% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă – cea mai ridicată rată din UE.
„Media este de UE 6,6% – și peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie. Acest procent include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 60% din mediana veniturilor la nivel național (adică sub 750 lei/persoană/lună în 2018), incluzând prestațiile sociale. România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. În anul 2018, 19,9% din populație avea venituri sub pragul de sărăcie și se aflase în aceeași situație în cel puțin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 33,2% în 2018. Dezavantajele sunt relevate și la nivelul școlilor. Astfel, în școlile dezavantajate din țara noastră, raportul elevi/cadru didactic este mai mare decât în cele avantajate – 14,68 elevi/cadru didactic versus 12,45 elevi/cadru didactic, în timp ce, la nivel OCDE, tendința este inversă (11,22 în școlile dezavantajate și 12,43 în cele avantajate). În Estonia, țara europeană cea mai bine situată, raportul este de 9,42 elevi/profesor în școlile dezavantajate și 12,99 în cele avantajate”, se arată într-un comunicat transmis vineri de organizația „Salvați Copiii România”.
Potrivit documentului citat, rapoartele PISA 2018 indică și alte diferențe între școlile avantajate și cele dezavantajate din țara noastră.
„Proporția cadrelor didactice cu studii masterale este de circa 40% în școlile dezavantajate și cu 25,5% mai mare în cele avantajate, iar consilierea școlară este disponibilă în sub 30 de procente (27.1%) din școlile dezavantajate față de circa 71% în cazul celor avantajate. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra faptului că, la ultimele două testări PISA, România a decis să nu colecteze o serie de date care ar fi prezentat o mare utilitate pentru analizarea unor factori de vulnerabilitate educațională evidențiați și nivelul țării noastre. Astfel, România nu a colectat date privind etnia sau mediul de proveniență al elevilor, structura familiei sau date provenite de la părinți. De asemenea, țara noastră nu a completat baza de date obținute în cadrul testării PISA cu notele obținute de fiecare participant la evaluarea națională”, acuză ONG-ul.
Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al „Salvați Copiii România” atrage atenția că accesul limitat la educație și abandonul școlar „cronicizat” au efecte pe termen lung, „pentru că sărăcia se menține și ajunge să fie o moștenire”.
„Accesul limitat la educație de calitate și abandonul școlar cronicizat în comunitățile dezavantajate au efecte perfide, pe termen lung, pentru că sărăcia se menține și ajunge să fie o moștenire care trece de la părintele care nu a mers la școală la copilul care, și el, rămâne în afara sistemului de învățământ.”, spune Alexandrescu.
Reprezentanții „Salvați Copiii România” spun că este important de menționat că România nu a administrat și modulele opționale PISA (la ediția din 2015, modulul de literație financiară, iar la cea din 2018, modulul de competențe globale).
„Recomandarea adresată Ministerului Educației Naționale este inițierea în regim de urgență a procesului de evaluare națională a infrastructurii educaționale (clădiri, personalul didactic, transportul elevilor, programe remediale, bunuri și servicii adecvate) și asigurarea alocărilor bugetare corespunzătoare, cu respectarea principiului predictibilității finanțării, al depolitizării sistemului de educație și al echității în distribuirea resurselor financiare între mediul urban și rural”, mai spun reprezentanții ONG-ului.
Potrivit acesteia, în ultimii 19 ani Salvați Copiii România a readus în școală 39.485 de copii, dintre care în programe de tip Grădiniță Estivală – 8.196, în programe de tip „Școală după Școală” – 27.173 de copii, iar în programul „A Doua Șansă” – 4.116 copii, reușind să strângă cu ajutorul companiilor suma de 5.317.800 de euro.
Anul acesta, evenimentul major de strângere de fonduri pentru accesul copiilor defavorizați la educație va avea loc pe 12 decembrie, la Festivalul Brazilor de Crăciun.