Apelul unui expert în educație: ,,A venit vremea să reinventăm școala cu totul, să avem complet alte strategii de predare’’ (VIDEO)
Ari Pokka, directorul celei mai mari Școli Gimnaziale din Finlanda, spune că educația trebuie reinventată, iar profesorii nu trebuie să se predea, ci să se gândească în ce mod pot pregăti copiii pentru o lume în schimbare, potrivit unei conferințe online susținută sâmbătă de acesta.
Ari Pokka subliniază faptul că sistemul educațional trebuie regândit, în condițiile în care tinerii au nevoie să fie pregătiți pentru lume, fiind necesare soluții pe termen lung, model educational realizat în Finlanda
Ari Pokka: ’’Politicile educationale trebuie gândite pe termen lung’’
,,Guvernanții trebuie să investească masiv în educație pentru a facilita această schimbare, iar politicile trebuie gândite pe termen lung, nu pe termen scurt, cum au făcut guvernele din țara noastră în ultimii 10 ani’’, a explicat oficialul.
Oficialul pledează pentru alocarea resurselor financiare si pentru un scop principal al sistemului educațional axat pe ”învățarea lucrurilor care corespund”, în mod contrar un monolog ar stabili regula în sălile de curs
,,Acolo unde există fonduri, va exista și autonomie și încredere. Trebuie să ne întrebăm care este felul de a gândi al copiilor, care sunt ideile lor, trebuie să ne punem întrebarea asta tot timpul în școală, pentru că altfel îi învățăm lucruri care nu corespund, trebuie să ne gândim la ce este de folos pentru ei, altfel ajungem să ținem monoloage la clasă”, a mai adăugat Ari Pokka.
,,Pandemia va fi o experiență generațională pentru copiii noștri”, spune oficialul
Expertul în educație consideră că încrederea între cadrele didactice este cel mai important element din sistemul educațional.
,,Autonomia, independența, evaluarea și elementul politic, astea sunt foarte importante în sistemul educațional. Cred că cea mai importantă este încrederea pe care o avem între noi în cadrul sistemului. Eu am încredere în profesorii mei că știu să implementeze curriculumul. Avem și fonduri, dar apar probleme atunci când nu vin suficienți bani și am observat că atunci când nu primești toate fodurile de care ai nevoie, scade din autonomie, scade din încredere”, a declarat oficialul în cadrul conferinței online.
Finlanda a început schimbarea sistemului educațional în anii 1970, în vreme ce în România politicul și reglementările legislative au avut o influență majoră
Ari Pokka: ”Ați schimbat miniștri prea des, ați schimbat legislație, nu aveți o direcție clară”
,,Noi am început schimbarea la începutul anilor 1970 și am continuat pe linia asta. Din ce știu despre politica educațională din România, aș zice că elementul politic de la voi nu este la același nivel, ați schimbat miniștri prea des, ați schimbat legislație, nu aveți o direcție clară pentru cel puțin 10-15 ani”, a mai transmis Ari Pokka.
,,Trebuie să ieșiți din regulile pe care le-ați învățat, educația nu se face doar la școală”
Oficialul spune că educația trebuie gândită și adaptată în pași mici și că ideile noi vin din afara școlii. Potrivit lui Ari Pokka, toți cei implicați în educație trebuie să aibă ,,o voce” în școală, atât profesori, părinți, cât și elevi, întrucât educația este o muncă în echipă.
,,Trebuie să ieșiți din regulile pe care le-ați învățat, educația nu se face doar la școală, trebuie să priviți școala în acest context, cum îi ajutați pe copii și după au ieșit pe poarta unității de învățământ. Ideile noi vin din afara școlii. Responsabilitatea este cheie pentru meseria de profesor. Ca director, eu am încredere în profesori că își fac treaba pentru că știu că sunt responsabili”, a accentuat expertul în educație.