Aproape 10.000 de copii provenind din familii nevoiașe primesc rechizite de la biserici
„Acțiunea a început. Deja multe biserici au cumpărat rechizitele, urmând să le distribuie. Și noi, la Biserica Mătăsari, ca de altfel în multe biserici, suntem în plin proces de distribuire a rechizitelor. Până la sfârșitul săptămânii am vrea să încheiem acțiunea. Unde avem familii nevoiașe cu mulți copii, îi avem în vedere pe toți”, a precizat părintele Constantin Stoica.
Totodată, bisericile mai cumpără și uniforme sau haine.
„De foarte multe ori, familiile ne cer haine pentru copii, dar acest lucru este deja obișnuit. Acum sunt biserici care oferă pe lângă rechizite și uniforme, în funcție de solicitările făcute de părinți”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Părintele Constantin Stoica a precizat că această acțiune de întrajutorarea a familiilor nevoiașe se desfășoară în toate locașurile BOR din țară și din străinătate.
„Biserica, prietena școlii mele” – acțiune de colectare de rechizite școlare, este apelul făcut inițial de Biserica Sf. Pantelimon din Sectorul II al Capitalei.
Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopia Bucureștilor a cerut recent tuturor bisericilor și mănăstirilor din subordine să sprijine cu rechizite școlare elevii din clasele 0-XII, care fac parte din familii sărace sau defavorizate.
„Criza economică actuală ne cheamă la mai multă comuniune și ajutorare fraternă. Din acest motiv parohiile Bisericii Orotodoxe Române sunt chemate să-i ajute pe elevi să meargă la școală. În 2014, numai în Arhiepiscopia Bucureștilor peste 9000 de elevi au primit rechizite în valoare de aproape 250.000 de lei, și anume cărți, ghiozdane, stilouri, caiete, pixuri ș.a., iar în unele cazuri au primit obiecte de îmbrăcăminte și uniforme școlare, toate fiind de un real folos copiilor proveniți din familii defavorizate. Prin acest ajutor material s-a asigurat elevilor din familii sărace posibilitatea continuării studiilor. Avem speranța că, prin astfel de acțiuni filantropice, vom reuși să promovăm cultivarea unei legături statornice și a unei cooperări rodnice între Biserică, familie și școală”, spunea recent Patriarhul României, PF Daniel.
„Alege școala” este un alt proiect al Patriarhiei în care sunt implicați 35.000 de elevi și care are ca scop prevenirea abandonului.