Aproape 500 de sancțiuni aplicate de la începutul lunii decembrie pentru lipsa anvelopelor de iarnă
Peste 19.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în perioada 5 decembrie – 18 ianuarie, 459 dintre acestea fiind pentru lipsa anvelopelor de iarnă, informează, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
În perioada 5 decembrie 2012 – 18 ianuarie, polițiștii au aplicat 19.050 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19.003 șoferilor și 47 administratorilor drumurilor.
Din totalul sancțiunilor aplicate șoferilor, 459 au fost pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 284 pentru lipsa dispozitivelor omologate și 18.260 pentru alte abateri.
Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate, vineri, în filtrele rutiere instituite de polițiști pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.
„În cursul zilei de vineri, polițiștii au aplicat 232 sancțiuni contravenționale, dintre care cinci conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără a-și echipa automobilul cu anvelope de iarnă”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Poliția Română recomandă șoferilor care trebuie să conducă pe vreme de iarnă să plănuiască deplasarea din timp, să se intereseze dinainte în privința stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze și să-și echipeze autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă.
De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să se asigure că au suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu sufere din cauza frigului și, totodată, să poată continua drumul după deblocare.
„Manifestați prudență sporită și adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic. Astfel, chiar dacă vă aflați în localități sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheață, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții este mult mai mare”, le mai transmit șoferilor reprezentanții IGPR.
Recomandările mai vizează evitarea acționării bruște a sistemului de frânare și a mecanismului de direcție, folosirea luminilor de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri și păstrarea în mers a unei distanțe suficient de mare față de vehiculele din față, pentru a putea opri în condiții de siguranță.