Aproape trei milioane de beculețe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse vineri în București
Aproape trei milioane de beculețe – care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe un traseu de 23 de kilometri – vor fi aprinse vineri, de Moș Nicolae, de la esplanada cu statui din Piața Universității, unde a fost montat un brad înalt de 15 metri, potrivit municipalității.
Startul sărbătorilor va fi dat, prin aprinderea beculețelor, la ora 18.00, de către primarul general Sorin Oprescu.
Potrivit municipalității, luminițele de iarnă vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu și Unirii, de la Piața Unirii până la Palatul Parlamentului și de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Lascăr Catargiu și Regina Elisabeta, dar și pe Șoseaua Kiseleff și în Piața Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piața Constituției, Piața Regelui, Piața George Enescu și Piața Universității, precum și pe bulevardul Buzești – Berzei, în Piața George Enescu, în Centrul Istoric și în Piața Regelui.
De asemenea, vor fi aprinse beculețe pe Calea Dorobanți, Bulevardul Aviatorilor, Șoseaua București-Ploiești, Piața Charles de Gaulle, Piața Rosetti, Bulevardul Carol și la Piața Presei Libere.
Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2 și A1, la intrarea în București dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea în Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, în Piața Operei, precum și pe Calea Dorobanților, între Piața Dorobanți și Șoseaua Ștefan cel Mare.
Potrivit sursei citate, pentru al doilea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin CREART, organizează, în Piața Universității, pe esplanada cu statui, evenimentul „Bucharest Christmas Market” care se va desfășura în perioada 6 decembrie – 5 ianuarie.
La acest târg de Crăciun, într-un decor creat de Viaceslav Vutcariov și realizat din 12 tone de cetină și 65 de căsuțe de lemn, vizitatorii vor fi întâmpinați cu vin fiert, decorațiuni și ornamente de iarnă, expoziții de obiecte tradiționale și produse de manufactură, icoane pe sticlă și lemn, țesături, decorațiuni din lemn și ceramică, precum și produse specifice bucătăriei tradiționale românești.
Reprezentanții municipalității precizează că în piața de Crăciun îi așteaptă pe bucureșteni un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculețe, dar și cu spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.
Astfel, pe scena amplasată în Piața Universității, vor avea recitaluri ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini și obiceiuri din toate zonele țării (Maramureș, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Ialomița), precum și artiști de muzică populară: Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan și Horațiu Cigu, Tudor și Nicolae Furdui Iancu.
„Seara de 26 decembrie va fi sărbătorită cu un concert extraordinar de Crăciun”, se mai precizează într-un comunicat remis de Primăria Capitalei.
Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost inclus în programul târgului proiectul „Crăciun cu Îngeri” al studioului de fotografie Foto Union, care se va desfășura în perioada 13 decembrie – 21 decembrie și la care bucureșteneii sunt așteptați să viziteze târgul „într-un decor de sărbători, pentru a realiza o fotografie care este oferită apoi sub forma unei cărți poștale tipărite”.
„Cei mici vor avea ocazia să trăiască emoția sărbătorilor de Crăciun alături de personaje de basm, spiriduși și, bineînțeles, vor putea să-i spună povești Moșului, vor recita poezii și vor putea colora. Toate aceste activități vor avea loc într-un decor de poveste, la Casa lui Moș Crăciun”, se mai arată în comunicat.
Totodată, bucureștenii vor putea participa la Campania „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun”, prin care se dorește ajutorarea copiilor proveniți din medii defavorizate. Donațiile, constând în cărți și jucării, se pot face din prima zi a târgului și până în 25 decembrie, la Casa lui Moș Crăciun, special amenajată în acest scop.
Bucureștiul este inclus în rețeaua internațională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – ChristmasMarkets -, fiind membru oficial al acesteia.
Și la Palatul Brâncovenesc, în perioada 6-8 decembrie, vor fi organizate spectacole dedicate copiilor din centrele de plasament și școlile bucureștene.
„Evenimentul ‘Spiridușii îl aduc pe Moș Nicolae și la Palatul Brâncovenesc’ va fi organizat în incinta palatului, unde spațiul va fi decorat în așa fel încât cei mici vor intra într-o lume de poveste.Peste 100.000 de beculețe și globuri luminoase decorează domeniul din Mogoșoaia, iar în curtea interioară a palatului a fost împodobit un brad imens”, mai spun reprezentanții muncipalității.
La Palatul Brâncovenesc, copiii sunt invitați de spiriduși să participe la atelierele de creație, unde vor învăța să confectioneze brăduți și oameni de zăpadă, să picteze globulețe și clopoței și să confecționeze felicitări 3D.
Bucureștenii sunt astfel invitați să viziteze și Palatul Brâncovenesc, între orele 9.00 și 17.00, intrarea fiind liberă. Cei mici vor avea parte de surprize, iar în Sala Scoarțelor vor putea asculta colinde și povești de iarnă.