Apropiați ai clanului Cămătaru, acuzați că au prejudiciat statul cu aproximativ 750.000 de euro
Două persoane au fost arestate preventiv și alte patru sunt cercetate în libertate după ce polițiștii bucureșteni au destructurat o grupare ai cărei membri ar fi apropiați ai clanului Cămătaru și ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 750.000 de euro, potrivit unor surse din Poliția Capitalei.
Polițiștii bucureșteni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au descins, marți, la cinci adrese din București.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate și duse la audieri șase persoane, suspectate că făceau parte dintr-o grupare specializată în evaziune fiscală și spălare de bani, care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 750.000 de euro.
„În fapt, suspecții, în perioada 2011 – 2013, folosindu-se de mai multe societăți comerciale înființate sau cesionate unor persoane de condiție modestă sau recent eliberate din penitenciar, au introdus în țară cantități importante de oțel beton și tablă provenite din Bulgaria”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Capitalei.
Mărfurile ar fi fost ulterior vândute către firme de distribuție a materialelor de construcții din București și Ilfov, fără a se plăti TVA.
În urma perchezițiilor au fost ridicate acte, ștampile și procuri, dar și computerele personale ale suspecților, care, spun polițiștii, conțin date referitoare la operațiunile reale, extrase de cont și carduri bancare utilizate de către aceștia.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că membrii grupării sunt apropiați ai clanului condus de Nuțu și Sile Cămătaru.