Aproximativ 150 de profesori predau în școlile din Dolj fără a avea diplome de studii superioare, ei fiind absolvenți ai Universității „Spiru Haret”, promoția 2009 și ocupând posturile din învățământ în baza unor adeverințe de promovare a examenelor de licență.
Cei aproximativ 150 de profesori din Dolj au ocupat posturile în baza adeverințelor de promovare a examenelor de licență, adeverințe care au expirat la un an de la eliberare, iar Universitatea „Spiru Haret” le-a prelungit doar până anul trecut.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, profesorii au cerut eliberarea diplomelor, însă Universitatea „Spiru Haret” nu le-a emis pentru că nu mai sunt recunoscute de Ministerul Educației.
„În acest moment Ministerul Educației nu recunoaște diplomele absolvenților de licență de la Spiru Haret, promoția 2009, pentru că la unele specializări Universitatea nu avea acreditare. Există în acest sens un ordin de ministru. Profesorii au putut să intre în sistemul de învățământ cu adeverințele, pentru că au dat concursurile pe posturi înainte de izbucnirea scandalului diplomelor”, a declarat, vineri, șeful Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Georgică Bercea.
Cei 150 de profesori rămân deocamdată la catedră pentru că în acest moment există mai multe procese pe rol și va fi luată o decizie în acest sens la finalizarea acestora.
Profesorii spun însă că nu înțeleg de ce li s-a permis înscrierea la facultate dacă nu le sunt recunoscute diplomele.
„Nu mi se pare normal, mi se pare o discriminare pentru că cei care au terminat în anii 2007, 2008 pot folosi diplomele pentru că acestea sunt recunoscute, iar nouă nu ne sunt recunoscute. Eu am terminat Psihologia în anul 2009 și nu pot obține diploma”, a declarat Georgeta Giurcă, profesoară la Școala Generală nr. 34 din Craiova.
Scandalul diplomelor eliberate de Universitatea Spiru Haret a izbucnit în 2009, când Ministerul Educației nu a mai recunoscut licența la învățământul la distanță. De atunci, sute de absolvenți au dat în judecată atât instituția de învățământ superior, cât și ministerul, pentru recunoașterea diplomelor.