Prima pagină » Știri » Aproximativ 200 de persoane, în marș de la Universitate spre clubul Colectiv

Aproximativ 200 de persoane, în marș de la Universitate spre clubul Colectiv

Aproximativ 200 de persoane, în marș de la Universitate spre clubul Colectiv
Aproximativ 200 de persoane, în marș de la Universitate spre clubul Colectiv

Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piața Universității în jurul orei 18.00, după ce în cursul zilei s-au mobilizat pe rețelele de socializare.

În jurul 19.30, aproximativ 200 de manifestanți adunați în piață, unii dintre ei având steaguri tricolore, au plecat în marș spre Clubul Colectiv, pe traseul Piața Unirii – Splaiul Independenței, ei scandând „Fără violență!”, „România, România!” și „Veniți cu noi!”. Protestatarii nu au ajuns până în fața clubului, oprindu-se pe strada pe care se afla acesta, apoi s-au întors din drum și au plecat, din nou, către Piața Universității.

Grupul de protestatari nu este organizat, aceștia deplasându-se pe mai multe rute, în grupuri mai mici.

O parte dintre manifestanți cer schimbarea clasei politice, unii dintre ei având și mesaje împotriva actualului Guvern.

La ora transmiterii acestei știri, oamenii se întorc spre Piața Universității.

Marșul a pornit inițial ca o amplă mișcare de protest, anunțată pe rețelele de socializare la scurt timp după tragedia din Colectiv. Peste 11.000 de persoane au anunțat, pe Facebook, că vor participa la acest protest, în 1 Decembrie.

Luni, 30 noiembrie, s-a împlinit o lună de la incendiul din clubul Colectiv, al cărui bilanț este de 60 de morți și sute de răniți. Printre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului se numără artiști, jurnaliști, elevi olimpici și studenți străini. Luni, zeci de persoane, printre care mulți copii, au depus flori, lumânări și s-au rugat la locul în care a avut loc incendiul din clubul Colectiv în urmă cu o lună. După tragedie, clubul Colectiv, din incinta fostei fabrici Pionierul, a devenit loc de pelerinaj, unde mii de oameni au depus lumânări și flori. Printre ei au fost președintele Klaus Iohannis, reprezentanții Casei Regale, președintele Poloniei, ambasadorul Franței și arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani